Simpli luptători la origine, cei din familia Milcoveanu au acces la rangul de boier graţie vitejiei lor. După cum însuşi Şerban Milcoveanu povestea, se pare că în timpul domniei lui Mihai Viteazu trăiau trei fraţi cu numele Ştirbei, care s-au remarcat prin faptele eroice. Domnitorul i-a înnobilat pe toţi trei, dându-le câte o moşie. Fratele mare a păstrat numele Ştirbei, cel mijlociu a primit comuna Drăgăneşti de Olt şi şi-a schimbat numele în Drăgănescu, iar cel mai mic, Matei Ştirbei, a primit pământ la Milcov, lângă Slatina şi şi-a luat numele Milcoveanu.
Şerban Milcoveanu, istoric, doctor, militant
Urmaş al judecătorului Jean Milcoveanu, unul dintre ctitorii refacerii Mănăstirii Clocociov din anii interbelici, Şerban Milcoveanu rămâne şi astăzi unul dintre cei mai marcanţi membri ai acestei familii. Şi-a petrecut copilăria la Slatina, unde l-a prins şi Primul Război Mondial, despre care a păstrat numeroase amintiri, cu toate că era foarte tânăr la acea vreme.
„Primul Război Mondial l-am trăit la Slatina şi am amintiri foarte puternice de atunci. Ştiu sosirea nemţilor la Slatina. Casa părinţilor mei era chiar în apropierea podului. Şi am rămas cu zgomotul de tunuri, de mitraliere care se aflau la distanţă de 500 de metri de noi. Şi nemţii nu au putut să ia podul acela. Acolo a luptat Ecaterina Teodoroiu şi acolo şi-a luat ea gradul de sublocotenent”, explica acesta în volumul „Memorii”.
Mai mult, Şerban Milcoveanu povesteşte cum a ajuns mama sa translatoare la comandamentul german din Slatina: „Îmi amintesc groaza când nemţii au încercuit armata noastră. Mai toţi am plecat, toată Slatina, a plecat în căruţe, trăsuri, în ce s-a putut să fugim. Eu aveam 5 ani, iar fratele meu 4 ani, am plecat cu mama într-o trăsurică şi am fugit. Era luptă foarte mare. Ne-au prins nemţii din spate în comuna Greci, spre Piteşti. Şi ţin minte scena. Când mama şi noi copii, şi multă lume din Slatina ne-am refugiat în pivniţa unui conac din comuna Greci. Stăteam ascunşi în întuneric şi au intrat nemţii în pivniţa aceea cu lanterne. Au întrebat dacă sunt soldaţi, bărbaţi. Nu erau decât femei şi copii. Mama mea ştia germana foarte bine. Şi când a ajuns în dreptul nostru era o căldare cu apă unde mama îşi ascunsese bijuteriile. Când au ajuns în dreptul nostru, un soldat german a dat cu piciorul în găleată. A vărsat apa din căldare şi au ieşit la iveală bijuteriile mamei. Neamţul a început să urle: că ce, îi considerăm pe nemţi hoţi, tâlhari? Nu i le-a luat mamei, dar a pedepsit-o să meargă la bucătărie să fie bucătăreasă, să cureţe cartofi. Acolo însă a venit un ofiţer şi când a aflat că ştie germana perfect a luat-o ca translatoare”.
Anii de şcoală, Enescu şi regina Maria
Şerban Milcoveanu şi-a început studiile la Slatina şi le-a finalizat în Bucureşti. A rămas cu amintiri plăcute legate de profesorii şi colegii de la gimnaziul „Radu Greceanu” şi a trăit în oraşul de pe malul Oltului evenimente care i-au marcat existenţa: a defilat în faţa miniştrilor veniţi de la Bucureşti şi l-a cunoscut personal pe George Enescu.
„Ţin minte că liceul l-am început la Slatina, la Radu Greceanu şi aveam ca director pe profesorul de geografie Traian Biju, mare personalitate, iar ca profesor de istorie pe Daniel Mirodot. Viaţa din provincie era patriarhală. Învăţam tot timpul, şi singurul lucru mai deosebit erau meciurile de fotbal. În anii ’20 la început era o sărăcie îngrozitoare! Ţin minte că ostaşii din Slatina, trei regimente, erau în opinci. Defilau de zece mai tot aşa. Prima defilare a fost în 1922. Eram în clasa I de liceu şi ne-a încolonat directorul Traian Biju şi am defilat şi noi în faţa miniştrilor de la Bucureşti. După ce am defilat ne-au dus în coloană şi ne-au aşezat la picioarele tribunei. Apoi îmi amintesc cînd a venit la Slatina George Enescu. Elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, mai mari decît noi, după concert l-au luat pe Enescu pe braţe şi l-au dus pe străzi, aşa în aer. Se întîmpla în 1923“, rememora acesta evenimentele din timpul tinereţii.
O altă personalitate pe care a întâlnit-o în perioada petrecută la Slatina este regina Maria.
„A venit şi regina Maria, pentru că s-a ridicat o statuie pentru Ecaterina Teodoroiu. Regina a venit într-un automobil de culoare argintie iar noi copii am crezut că este făcut din argint. Regina Maria era în estradă iar noi copii, cu lume multă, eram adunaţi în jurul statuii. A fost un moment de linişte iar eu am făcut ceva. Aveam un aparat de fotografiat oferit de bunicul meu de la Bucureşti, profesorul Severeanu. Din proprie iniţiativă am ieşit din rând, am venit în faţa reginei Maria am pus trepiedul, aparatul şi m-am aşezat la picioarele reginei Maria. Nu a zis nimic, s-a uitat la mine şi m-am fotografiat la picioarele ei”, îşi amintea Şerban Milcoveanu.
Un om cât un secol
Şerban Milcoveanu a făcut apoi studii de medicină, ajungând foarte repede doctor în ştiinţe medicale şi o personalitate recunoscută pe plan naţional atât în mişcarea studenţească cât şi în lumea ştiinţifică de profil. A îmbrăţişat principii legionare, a fost închis în lagăre în vremea lui Carol II, a fost trimis pe front de Antonescu, închis de comunişti şi abia din 1954 este lăsat să profeseze ca medic. A scris zeci de cărţi de istorie despre Mişcarea Legionară şi despre perioada interbelică. A încetat din viaţă la 30 august 2009, la vârsta de 98 de ani. A fost căsătorit cu Emilia, medic pediatru şi are două fete: Dana Domnica Milcoveanu şi Ioana Anca Milcoveanu, ambele de profesie medic.
