Delenii, o familie îndrăgostită de peste patru secole de Slatina

Boierimea a reprezentat timp de câteva secole clasa socială dominantă în principatele româneşti, prelungindu-şi existenţa în elitele româneşti din secolele XIX şi începutul secolului XX. Una dintre cele mai vechi familii boiereşti din Slatina este familia Deleanu, cea care a dat numeroşi reprezentanţi de seamă în viaţa politică din judeţul Olt.

În ţinuturile româneşti, termenul „boier” a apărut pentru prima dată spre sfârşitul secolului XIV. Boierimea a reprezentat de-a lungul timpului rolul predominant în viaţa politică, fiind corespondent al nobilimii din vestul Europei. S-a manifestat diferit, în funcţie de epocă, atingând apogeul în secolul XVIII, adică până la epoca fanariotă, când începe decăderea ei, culminând cu sfârşitul ei, în secolul XX.
Printre cei mai de seamă boieri care au trăit pe aceste meleaguri se numără familia Deleanu, apropiaţi şi susţinători ai domnitorului Matei Basarab, care s-au stabilit în judeţul Olt încă din secolul al XVII-lea.

Deleanu Drăguşin, cel mai vechi membru al familiei

Primul dintre Deleni amintit de izvoarele istorice este Deleanu Drăguşin, rudă dinspre mamă cu Matei Basarab şi născut în ranguri dregătoreşti pe timpul domnitorului. Acesta este amintit ca şi ctitor al unei mănăstiri foarte frumoase pe care a ridicat-o în 1644 pe malul Oltului, pe proprietatea pe care o deţinea în satul care poartă astăzi numele „Deleni”.

 

Potrivit volumului „Repertoriul Arhitecturii în Ţara Românească 1600-1680” de Tereza Sinigalia, apărut în 2004, sub clopotniţa bisericii era inscripţionat: „În zilele domnului nostru Io Matheiu Basaraba Voevodă şi Domn fu rădicarea aceştii sfinte şi dumnezeieşti case ce iaşte hramul Sfânta Troiţe, ce s-au rădicat întru slava lu Dumnezeu pentru ertarea păcatelor întru vecinica pomeană de acest bun creştin, jupân Drăguşin vel paharnic şi jupâneasa lui Drăgana şi coconii lui: Gorgan, Nicola, Fota, Stana, Aspre şi Anca... şi după prilejul cât i-au fost puterea o au întărit şi o au miluit cu moşii şi cu bucate de tot fealiul şi o au dat pe seama părinţilor călugări să facă rugăciuni şi să le fie hrană şi îmbrăcăminte în tot veacul”.

 

Vizitând lăcaşul, pe care îl numeşte „mănăstirea lui Drăguşin”, celebrul arhidiacon călător Paul de Alep menţiona în jurnalele sale că Deleanu Drăguşin „a zidit-o de curând lângă râul Olt. Biserica este mândră şi lângă ea este o fântână şi o clopotniţă mare”. Din păcate, acest lăcaş a fost distrus de apele Oltului la numai patru ani de la ridicarea sa. A fost reconstruit de urmaşii ctitorului în anul 1767.

Delenii din Slatina

Fiul al lui Drăguşin, Fota Deleanu, „este pomenit ca proprietar în Slatina într-un act de la 1662 iunie 16, ce se păstrează la academie”, notează George Poboran, în „Istoria oraşului Slatina”, apărută în 1908. Tot acesta aminteşte de alţi membri ai familiei: Ilinca Deleanu şi Ancuţa Grecianca, nepoate ale lui Drăguşin, care „au închinat schitul lor Delenii la Mitropolie”, şetrarul Toma Deleanu, care „la anul 1793, găsindu-se judecător ot sud şi întâmplându-se un scandal la bâlciul de Sfântul Gheorghe în Slatina, a fost scos din slujbă”. Trei ani mai târziu, Toma Deleanu se ocupa de administrarea averii Ionaşcu. Fiind ultimul membru din familia Deleanu şi văzând că nu are moştenitori, acesta adoptă un băiat, pe Ioan (Niţă) Gigârtu, care urma să primească numele şi să se bucure de moştenirea lui Toma Deleanu cu condiţia ca niciodată el sau urmaşii săi să nu părăsească Slatina. Recensământul populaţiei oraşului Slatina din anul 1838 îl menţionează pe Ioan Deleanu, cu rang de scădar, în vârstă de 45 de ani, pe soţia sa Elenca, 32 de ani, şi pe cei şase copii: Constantin, 20 ani; Nicolae, 18 ani; Mihail, 10 ani; Vasile, 5 ani; Elena, 4 ani şi Mariţa, 2 ani. Dintre urmaşii lui Ioan Deleanu, izvoarele documentare îl amintesc pe Costache Deleanu, care a ocupat funcţia de prefect al judeţului Olt în perioada 10 ianuarie-22 februarie 1877 şi a avut doi fii: Costică, deputat şi prefect al judeţului Olt în mai multe rânduri şi Mihail.

Casa Deleanu, măr al discordiei

Familia Ionaşcu avea să-şi ridice în secolul XIX o casă vizavi de Catedrala Ionaşcu din Slatina. În această casă, între 4 şi 10 martie 1821, Tudor Vladimirescu a organizat depozitul de provizii şi muniţii al armatei sale şi a ţinut un mare sfat ostăşesc hotărând strategia desfăşurării marşului asupra Bucureştiului.

 

„Naţionalizată în 1948, clădirea avea să devină în 1969 sediu al Muzeului de Istorie al Judeţului Olt. În 1997, Muzeul Judeţean a obţinut, prin Hotărârea Guvernului României nr. 371/21 iulie 1997, clădirea Palatului Administrativ, fosta Prefectură a judeţului Olt, iar în casa Deleanu a rămas secţia de etnografie”, a explicat Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt.

 

Una dintre clădirile emblematice ale Slatinei, lăudată în numeroase rânduri de specialişti pentru arhitectura sa, casa Deleanu a fost revendicată în urmă cu unsprezece ani de către urmaşii familiei. Pe parcurs, drepturile asupra clădirii şi terenului în suprafaţă de 2.820 de metri pătraţi situate pe strada Ionaşcu, numărul 73 i-au fost vândute lui Corneliu Paraschivescu, un om de afaceri bucureştean.


După lungi procese şi negocieri între Consiliul Judeţean Olt şi Paraschivescu, imobilul şi terenul i-au fost predate noului proprietar la începutul acestui an, autoritatea judeţeană nefiind de acord să cumpere proprietatea la preţul cerut de omul de afaceri, 850.000 euro şi nici să achite lunar o chirie de 50.000 lei pentru a putea utiliza spaţiul.