OMV Petrom a identificat un nou zăcământ de gaze naturale în sudul României, în localitatea Spineni, aflată la 70 de kilometri de Craiova. Descoperirea a fost confirmată de companie printr-un comunicat de presă transmis joi. Potrivit datelor preliminare, este vorba despre o descoperire comercială, cu un potențial semnificativ de producție.
Sonda de explorare 1 Spineni a fost forată până la o adâncime de aproximativ 4.800 de metri. Testele de producție efectuate la această sondă au indicat un potențial de 180.000 de metri cubi de gaze naturale și 25 de metri cubi de condensat pe zi, echivalentul a aproximativ 1.300 de barili echivalent petrol pe zi. Zăcământul a fost localizat cu ajutorul datelor obținute în urma studiului seismic 3D desfășurat în 2022 în perimetrul X Craiova.
OMV Petrom a investit aproximativ 15 milioane de euro în faza de explorare a acestui proiect onshore. Următoarea etapă este aprobarea planului de dezvoltare, care va stabili modul în care resursele vor fi extrase și integrate în rețeaua națională.
Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Explorare și Producție, a declarat că în 2025 compania intenționează să investească 5,8 miliarde de lei în segmentul de Explorare și Producție. Aproape jumătate din această sumă va fi direcționată către operațiuni onshore, ca parte a strategiei de contrabalansare a declinului natural al producției din zăcămintele existente. Totodată, OMV Petrom continuă dezvoltarea proiectului offshore Neptun Deep din Marea Neagră, considerat strategic pentru securitatea energetică a României și a regiunii.
Descoperirea de la Spineni vine într-un moment în care România încearcă să-și consolideze poziția ca producător regional de energie și să reducă dependența de importuri. Potrivit estimărilor, gazele extrase din acest nou zăcământ ar putea contribui semnificativ la consumul intern, mai ales în contextul în care resursele din unele zăcăminte mature se diminuează treptat.
OMV Petrom rămâne cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală estimată la aproximativ 40 de milioane de barili echivalent petrol în 2024. Grupul este prezent nu doar în România, ci și în țările vecine, printr-o rețea de aproximativ 780 de benzinării care operează sub brandurile OMV și Petrom.
Petrol la Verguleasa
OMV Petrom, singura companie care extrage țiței în cantități semnificative din România, a forat în ultimii ani trei sonde de explorare onshore, din care două au dus la descoperiri de țiței. În blocul X Craiova, în urma studiului seismic 3D Spineni finalizat în 2022, s-a identificat o zonă promițătoare, iar în iunie același an, sonda 1 Verguleasa a confirmat prezența țițeiului în formațiunea Meoțian. Această descoperire a dus la începerea producției experimentale și la elaborarea unui plan inițial de dezvoltare.
În noiembrie 2022, o altă descoperire de țiței a fost făcută prin sonda 1 Ocnița Nord, în blocul VI Târgoviște, în trei formațiuni diferite. În schimb, sonda 3000 Stan Poetaș, forată în blocul VIII Urziceni, nu a identificat resurse și a fost abandonată. Compania analizează în prezent viabilitatea economică a noilor descoperiri pentru a decide asupra continuării investițiilor.