Primarul Slatinei Mario De Mezzo a lansat un atac furibund, pe Facebook, la adresa premierului Ilie Bolojan, care este şi preşedintele PNL. Ieşirea vine la scurtă vreme după dezvăluirea că prim-ministrul nu-l are la inimă pe edilul liberal, al cărui număr de telefon chiar l-ar fi blocat, în agendă.
De Mezzo confirmă că investiţiile cu care s-a mândrit în campanie sunt blocate. Este vorba în principal de construirea unui nou stadion şi de finalizarea sălii polivalente.
„Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, sunt Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina, omul acela pe care dumneavoastră l-ați susținut înainte de alegeri pentru a câștiga Primăria Slatina. Mi-aș fi început mandatul mult mai bine dacă măsurile pe care dumneavoastră le promovați acum nu ne-ar fi afectat atât de rău administrația. Dar nici asta nu mă deranjează pentru că am înțeles că toți trebuie să punem umărul. Am văzut metafora pe care ați folosit-o în conferința de presă, cu familia. Am fost un pic dezamăgit că metafora asta cu familia o aud de șase prim-miniştri încoace. Și Ciolacu a folosit-o, și domnul Ciucă, și Câțu, și Orban. Cred că și Ponta și Dragnea au folosit-o tot pe asta. Când lumea nu știe cum se explice niște tăieri, zice domne’, ca într-o familie.
Eu sunt de acord și cu metafora asta cu familia. Dacă într-o familie unul cheltuie excesiv și ceilalți trebuie să muncească să acopere ce cheltuie acela excesiv cred că trebuie luate și niște măsuri ca omul acela să nu mai fie parte din angrenajul care cheltuie”, spune Mario De Mezzo.
El îl atacă şi pe vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru de Interne şi fost preşedinte interimar al PNL.
„Ce vreau să spun, mai pe scurt: Că ar trebui poate când noi toți suportăm și susținem cheltuielile nejustificate făcute de guvernele anterioare, poate ar trebui să nu-l mai avem pe Florin Barbu alias Busi la agricultură care-i parte din problemă. Să nu-l mai avem pe Grindeanu, care-i parte din problemă. Să nu-l mai avem pe Neacșu, care-i parte din problemă. Și poate să nu-l mai avem nici pe Predoiu, care și el e parte din problemă. Să nu mă acuze dușmanii că vorbesc doar de PSD.
Deci poate că înainte să vă gândiți dumneavoastră cum să reducem noi toți cheltuielile și să suferim noi toți poate că ar fi o idee bună să începeți prin a-i schimba pe cei care sunt parte din problemă și care sunt în continuare alături de dumneavoastră. Că eu mă îndoiesc că dacă unul joacă la păcănele toate veniturile familiei păstrez metafora asta neinspirată a dumneavoastră. Noi toți muncim mai mult, dar ei nu mai joacă la păcănele. Mie foarte greu să cred asta. Deci poate că reevaluați un pic echipa guvernamentală cu care faceți aceste tăieri. Altfel, tot respectul și vă salut de la Slatina!”, conchide primarul.
- Război în PNL: De Mezzo, izolat de Bolojan, riscă să piardă marile investiții promise slătinenilor
Relațiile tensionate dintre primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, și conducerea centrală a PNL, în frunte cu premierul Ilie Bolojan, pun sub semnul întrebării viitorul marilor investiții promise în oraș. Deși în campania electorală De Mezzo a beneficiat de sprijinul partidului și s-a lăudat cu proiecte ambițioase precum reconstrucția Stadionului „1 Mai”, construirea unei săli polivalente sau reabilitarea Podului Olt, la un an de la alegeri niciunul dintre aceste proiecte nu a înregistrat progrese concrete.
Conform unor surse din interiorul PNL, relația dintre Mario De Mezzo și Ilie Bolojan s-a degradat semnificativ, mai ales după ce primarul din Slatina ar fi încercat să-l înlăture pe liderul PNL Olt, Gigel Ştirbu, o mișcare considerată ca fiind o sfidare internă. De altfel, potrivit acelorași surse, numărul lui De Mezzo ar fi fost blocat în telefonul premierului, semn clar că relația este complet înghețată. Această ruptură vine într-un moment delicat, în care autoritățile locale ar avea nevoie de sprijin guvernamental pentru finanțarea proiectelor.
bsența sa de la Consiliul Național al PNL, organizat la finalul lunii iunie 2025, a fost un alt semnal clar. În timp ce alți lideri liberali din Olt, printre care Viorel Rogojinaru, Luminiţa Popescu sau Gigel Ştirbu, au fost prezenți, De Mezzo a ales să rămână în Slatina, unde s-a ocupat de organizarea unui eveniment festiv pe bani publici și a făcut transmisiuni online de la un meci de fotbal.
Pe fondul acestor tensiuni, proiectele anunțate par blocate. Deși primarul anunțase că a avut o întâlnire „constructivă” cu ministrul dezvoltării Adrian Veștea și că proiectele majore ale orașului au fost incluse în lista de priorități, în teren nu s-a mișcat nimic. Mai mult, investiția în reabilitarea Podului Olt, gestionată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, nu a avansat deloc, deși De Mezzo promisese în campanie că lucrările vor începe cât mai curând.
În contextul actual, cu un guvern care anunță reduceri bugetare și prioritizarea cheltuielilor, sunt șanse minime ca investițiile mari din Slatina să ajungă la maturitate până în 2028. Singurele realizări de până acum ale administrației De Mezzo sunt inaugurările unor obiective începute de fostul edil PSD.