Vreau mult să scriu asta înainte ca Ion Iliescu să-și facă ultima reverență, indiferent de cât de multă ură îmi voi atrage. Îmi asum, așa cum îmi asum toate textele mele.
Am sperat să nu fie așa, am sperat, mult, să avem parte de ceva mai bun. Nu a fost să fie și, cumva, Ion Iliescu este, a fost, cel mai bun dintre președinții României din toate timpurile.
Funcția de președinte al României nu a fost înființată în 1990, ci în 1974. Atunci, Nicolae Ceaușescu a devenit primul președinte al României, o funcție în care nu a fost ales de către popor, ci de către Marea Adunare Națională.
Al doilea președinte al României a fost Ion Iliescu, ales prin vot direct pe 20 mai 1990, din primul tur, pentru un mandat de 2 ani, timp în care parlamentul ales la aceeași dată a conceput o Constituție.
În 1992, Ion Iliescu a fost ales președinte pentru a doua oară. Avea deja, formal, două mandate. Curtea Constituțională a decis că, de fapt, nu se contorizează decât mandatul dintre 1992 și 1996, fiind singurul/ primul obținut după adoptarea Constituției.
Ion Iliescu a candidat pentru un nou mandat în 1996 și a pierdut în fața lui Emil Constantinescu. Apoi a candidat din nou în 2000 și a câștigat în fața lui Corneliu Vadim Tudor. În 2000 l-au votat inclusiv Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu (dacă Pleșu a votat vreodată), Ana Blandiana și mulți alții.
Până în decembrie 1989, Ion Iliescu a fost un activist comunist. A parcurs parte dintre traseele măririi din epocă, a făcut studii la Moscova și nu și-a exercitat, vreodată, meseria de inginer, a început să ocupe funcții din ce în ce mai mari până când a intrat în dizgrație. N-a fost un disident, n-a luptat cu regimul, n-a fost nici printre yes-manii ultimilor ani ai regimului Ceaușescu. A fost un comunist, orice o fi însemnând asta, până în momentul în care istoria l-a transformat în politician democrat.
Eu, personal, nu știu, nu am informații care să-mi spună câți dintre morții din decembrie 1989 și din iunie 1990 au sfârșit-o ca urmare a ordinelor directe ale lui Ion Iliescu. Pentru mine, oricum, chiar dacă justiția s-a dovedit incompetentă, incapabilă să rezolve spețele, rămâne Nea Criminelu. Chiar dacă nu a dat el ordinele, chiar dacă nu există dovezi în acest sens, i-a protejat și promovat pe cei care au făcut-o. Prea mult, prea până la capăt.
Și, totuși, Ion Iliescu rămâne cel mai bun președinte pe care l-a avut România.
În 1995, pe 21 iunie, Ion Iliescu a strâns la Snagov toate partidele parlamentare și de acolo a plecat un pact comun pentru aderarea României la UE, urmare a unei strategii naționale care avea acest scop.
România a devenit membră a NATO în timpul celui de-al treilea mandat al lui Ion Iliescu.
Negocierile de aderare la UE au fost încheiate, oficial, în 2004, în mandatul lui Ion Iliescu.
Deși, la începutul anilor 90, îl ura aproape visceral, Ion Iliescu a fost cel care a comis reconcilierea istorică cu Casa Regală și cu regele Mihai I. Așa-zisul monarhist Constantinescu nu a reușit asta.
Sunt multe, foarte multe de spus sau de scris. Asta este părerea mea, sinceră, nu obligă pe nimeni la nimic.
L-am detestat pe Ion Iliescu, am scris enorm împotriva lui.
Şi, totuși, cred că a fost cel mai bun președinte al României, până azi. Și a mai fost și unul dintre ultimii politicieni adevărați.
Ion Iliescu este foarte aproape de final. Oricât de cretini ați fi, nu deschideți șampanii atunci când va muri!
Text de opinie, preluat de pe pagina de facebook a jurnalistului Patrick André de Hillerin
