Cosmin Floreanu, prefectul județului Olt: Primarul încearcă să distragă atenţia de la faptul că a pierdut peste 40 de milioane de euro, din cauza incompetenţei

Prefectul de Olt Cosmin Floreanu i-a dat o replică necruţătoare primarului Slatinei, Mario De Mezzo, pe care l-a acuzat că încearcă să arunge o „fumigenă mediatică” pentru a distrage atenţia de la faptul că a pierdut peste 40 milioane euro, finanţări din proiecte europene.


Floreanu l-a acuzat pe De Mezzo că a stricat sărbătoarea Zilei Naţionale de la Slatina, cerând ca membrii unui partid politic să nu fie lăsaţi să depună coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Prefectul a explicat că nu poate încălca legea şi că respectă libera exprimare.

„De Ziua Națională, sărbătoare a unității românilor, se găsește mereu cineva să facă scandal și să strice atmosfera. La Slatina, postul este ocupat de primarul De Mezzo, care nu ratează niciun prilej pentru a se da în spectacol. Ieri, în loc să se bucure alături de slătineni de eveniment, a găsit de cuviință să mă acuze că am permis unei formațiuni politice, care ce-i drept are un nume de tristă amintire, să depună coroane la ceremonia oficială. În dispreț total față de legea din România, pe care primarul incompetent îl afișează de la preluarea mandatului, uită să spună că și el a procedat la fel pe vremea când era prefect, pentru că nici nu avea cum să facă altfel. Partidul în discuție funcționează respectând legea din România. Deci nimeni nu are cum să interzică să participe la evenimentele oficiale publice. Eu respect legea, libera exprimare și nu fac ca fiecare manifestare să fie despre mine, așa cum face primarul De Mezzo”, a declarat Cosmin Floreanu.

El a devoalat faptul că actualul primar încearcă să acopere subiectul că a pierdut finanţarea europeană pentru nouă proiecte, finanţare în valoare de peste 40 milioane de euro.

De fapt, primarul mincinos a încercat cu disperare să arunce o fumigenă mediatică, doar-doar va reuși să distragă atenția de la știrea potrivit căreia tocmai ce a pierdut peste 40 de milioane de euro finanțare pentru oraș, din cauza incompetenței. Bineînțeles că oamenii știu adevărul și îl vor taxa, dar din păcate, în perioada următoare, slătinenii vor vedea efectele administrației De Mezzo” , a mai arătat prefectul de Olt.