Prefectul de Olt a demisionat

Prefectul de Olt Cosmin Floreanu a demisionat din funcţie, potrivit unui anunţ pe care l-a făcut în această dimineaţă pe pagina sa de Facebook.

Cosmin Floreanu, cel care a deținut funcția de prefect în ultimul an, a anunțat vineri dimineață, prin intermediul unei postări pe pagina sa de socializare, decizia de a demisiona. Gestul vine ca o reacție la anumite evoluții juridice recente, oficialul alegând să facă un pas înapoi pentru a proteja prestigiul instituției pe care a reprezentat-o.

Cosmin Floreanu a explicat că decizia sa este fundamentată pe valorile personale și respectul pentru rigoarea funcției publice. Acesta a ținut să precizeze că problemele juridice cu care se confruntă nu au legătură cu fapte de corupție, ci vizează aspecte procedurale aflate încă în curs de clarificare.

În lumina ultimelor decizii juridice, chiar și în absența unei hotărâri definitive, educația pe care am primit-o, respectul profund pe care îl port Instituției Prefectului, fiecărui coleg și fiecărui cetățean, precum și prețuirea sinceră pentru haina militară și pentru valorile de disciplină, onoare și responsabilitate pe care aceasta le simbolizează mă determină să fac un pas înapoi”, a declarat Cosmin Floreanu.

Fostul prefect a subliniat că integritatea sa profesională rămâne un punct central al carierei sale: 

Totodată, simt nevoia să spun limpede că situația juridică în care mă aflu nu privește fapte de corupție, abuzuri sau acțiuni îndreptate împotriva interesului public, ci un context punctual legat de respectarea unor proceduri, aflat încă în curs de clarificare”, a mai precizat Cosmin Floreanu.

  • O carieră construită între mediul privat și cel public

Înainte de a ajunge în fruntea Prefecturii Olt, parcursul profesional al lui Cosmin Floreanu a bifat etape importante atât în zona de business, cât și în administrația sanitară și publică. Acesta a deținut funcții de conducere pe platforma industrială a Slatinei și a gestionat finanțele celei mai mari unități medicale din județ.

Am lucrat în mediul privat, de unde am plecat dintr-o funcție de conducere, cea de șef al departamentului de proiecte pentru Divizia europeană a unei companii importante de pe platforma industrială”, a afirmat Cosmin Floreanu.

Ulterior, acesta a ocupat funcția de director economic al Spitalului Județean de Urgență Slatina începând cu anul 2019, iar în 2022 a fost numit subprefect. Încrederea acordată de PSD Olt s-a concretizat și prin includerea sa pe lista pentru Camera Deputaților în anul 2020. În ciuda retragerii actuale, acesta privește cu speranță spre viitor.

 „Rămân aproape de viața publică și încrezător că adevărul și nevinovăția mea vor demonstra, în timp, corectitudinea drumului pe care mi l-am ales”, a transmis Cosmin Floreanu.