Familia olteană Buzescu, un neam mai vechi decât prima unire a principatelor

În galeria celor mai faimoase şi puternice familii de boieri din judeţul Olt, familia Buzescu ocupă un loc de frunte. Strejeşti, Călui şi Iancu Jianu, toate aceste comune păstrează şi astăzi, la sute de ani distanţă de perioada de glorie a acestui neam de seamă, numeroase mărturii ale existenţei acestor figuri legendare.

Primul membru al acestei familii despre care se mai păstrează informaţii este Cârstian, mare vornic, dregător însemnat al Ţării Româneşti, mort în jurul anului 1492. Cârstian a avut trei fii: Vlad, mare ban în vremea lui Neagoe Basarab, Balica spătarul şi Dumitru pârcălabul. Radu Buzea, mare armaş, fiul lui Vlad, s-a căsătorit cu Maria, fiica bogătaşului Giurea din Stăneşti şi au avut trei copii: Radu, Preda şi Stroe, vestiţii fraţi Buzeşti intraţi în legendă.

 

„Radu, cel mai mare dintre fraţi, mare clucer, s-a căsătorit întâi cu Stanca din Boldeşti şi apoi cu Preda, fiica banului Mihalcea şi el unul din sfetnicii apropiaţi ai lui Mihai Viteazul. Preda Buzescu s-a căsătorit cu Cătălina, iar stolnicul Stroe Buzescu, mare căpitan şi minunea cavalerilor noştri din secolul al XVI-lea şi-a luat soţie pe Sima din familia cărturarilor Rudeni”, aflăm din Monografia comunei Strejeşti.

Fraţii Buzeşti, muschetari autohtoni


Numele Buzeştilor este strâns legat de cel al domnitorului Mihai Viteazul, pe care Radu, Preda şi Stroe l-au slujit până în ultimele clipe.

 

„Strălucitoarele victorii anti-otomane nu pot fi gândite fără Buzeşti. Nu de puţine ori, aceştia şi-au apărat domnitorul riscându-şi propriile vieţi. Astfel, la asediul Vidinului, temerar şi vulcanic cum era, Mihai s-a avântat prea mult în rândul duşmanilor. Dar, spune Cronica, «Preda Buzescu şi cu frate-su Stroe stolnicul grăbiră şi tăiară capul turcului. Şi multă bărbăţie arătară Buzeştii înaintea lui Mihai Vodă, căci se luptară cu vrăjmaşii şi izbăviră pre domnul lor den pieire»”, potrivit Monografiei comunei Strejeşti.

 

Buzeştii au fost alături de domnitor şi în timpul luptelor date pentru unirea Principatelor Române şi l-au slujit pe acesta chiar şi după moarte.

 

„Radu Buzescu s-a îngrijit să fie adus capul eroului şi aşezat, cu cinste şi evlavie, în mănăstirea Dealul de lângă Târgovişte. Şi tot el, împreună cu soţia sa Preda, a pus piatră la mormântul fără trup al voievodului lor, întru amintirea căruia au scris un text în limba română, lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când, mai ales pisaniile, se scriau cu litere slavoneşti”, se precizează în monografia comunei oltene, fostă moşie a Buzeştilor.

 

Graţie implicării şi faptelor eroice, oricare dintre cei trei fraţi ar fi ajuns cu uşurinţă în fruntea Ţării Româneşti. Au preferat însă să-l susţină pe Radu Şerban, dregător în divanul lui Mihai Viteazul şi vrednic continuator al politicii marelui său predecesor.

Mănăstirea Călui, necropola familiei Buzeştilor

În lupta cu tătarii din septembrie 1602, Stroe Buzescu este ucis şi îngropat de soţia sa la Stăneşti, judeţul Vâlcea. În 1608 moare Preda Buzescu şi doi ani mai târziu moare şi cel mai bătrân dintre fraţi, Radu Buzescu, amândoi fiind înmormântaţi la mănăstirea Călui. Prima atestare documentară a mănăstirii face referire la lucrările de zidire începute în anul 1515, în timpul domniei voievodului Neagoe Basarab, ctitori fiind Vlad Banul, bunicul lui Stroe, Preda şi Radu, şi fraţii acestuia.

 

Lucrările de zidire au fost reluate către sfârşitul secolului al XVI-lea de către „muschetarii lui Mihai Viteazu”, finalizându-se în 1588. În 1657, călătorul sirian Paul de Alep caracteriza mănăstirea ca mare, frumoasă şi bine întărită, cu ziduri groase din piatră şi cărămidă.

 

„Biserica are naosul delimitat de pronaos printr-un zid care lasă o deschidere doar cât o uşă, turla pe naos este poligonală, cu douăsprezece ferestre înguste şi impune prin mărimea ei şi prin decoraţia faţadelor. Acoperişul este din tablă, cu o streaşină mare. Zidul exterior este despărţit în două registre printr-un brâu median, registrul superior având firide tencuite, dar nepictate. Incinta este împrejmuită cu ziduri vechi din cărămidă, ce se deschid prin clopotniţa de zid de la intrare, circulaţia făcându-se pe alei pavate cu cărămidă şi cu dale de beton”, nota acesta.

 

La început, la mănăstirea Călui au locuit călugări greci, urmaţi mai târziu de călugări români şi apoi de maici, până în 1986, când au revenit călugării. Aceştia au reparat mănăstirea şi au construit o biserică nouă de mari proporţii, în afara incintei vechi şi au restaurat biserica monument istoric în anul 2008.

Conacul „Buzescu-Darvari”, o ruină

Ultimul urmaş al Buzeştilor pe linie masculină a fost căminarul Constantin Buzescu, care a locuit la Strejeştii de Jos. Însurat cu Ecaterina Vlădăianu, a avut două fiice: Aristia, căsătorită cu Şerban Grădişteanu şi Elena, căsătorită cu Mihail Darvari. Familia Darvari continuă familia Buzescu, construind la Strejeştii de Sus o biserică  şi un conac. Conacul „Buzescu-Darvari” a fost locuit de familia de boieri până în 1948, după care, în timpul comunismului, a devenit sediu al CAP-ului şi mai târziu al grădiniţei din Strejeşti. Degradarea clădirii a început după prăbuşirea regimului comunist, astfel încât, în 2002, când urmaşilor familiei li s-au restituit pământurile din localitate, nu se mai putea face nimic pentru remedierea situaţiei. În prezent, conacul este o ruină, singura soluţie pentru revenirea la gloria de altădată fiind un sprijin financiar din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.