Anchetă penală la Spitalul Caracal, după ce o doctoriţă a agresat o pacientă şi a aruncat cu apă pe ea

O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Caracal după ce, miercuri, o doctoriţă de la Spitalul Municipal a avut un conflic verbal cu o pacientă şi a aruncat cu apă pe aceasta din urmă. Potrivit unor informaţii, este vorba despre medicul Mihaela Pârvu, şefa Secţiei de Pneumologie a unităţii medicale.


Purătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban, a declarat că incidentul s-a petrecut în jurul orei 13.40, chiar în Spitalul Municipal Caracal. Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală.

„La data de 18 iunie 2025, în jurul orei 13.40, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la un incident petrecut în incinta Spitalului Municipal Caracal, în care au fost implicate o femeie și un cadru medical.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caracal, în vederea efectuării de verificări.

Din primele cercetări a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, între o femeie în vârstă de 51 de ani și un medic din cadrul unității medicale ar fi avut loc un schimb de injurii, iar cadrul medical ar fi aruncat cu apă asupra femeii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Potrivit unor surse, medicul Mihael Pârvu nu se află la primul incident de acest fel. Aceleaşi surse declară că doctoriţa i-a adus pacientei jigniri rasiste şi a ameninţat-o că o va da afară din spital.