Piața muncii din județul Olt începe anul 2026 cu rezultate încurajatoare, sute de persoane reușind să își găsească un loc de muncă prin măsurile active de ocupare derulate la nivel local.
În perioada ianuarie–februarie 2026, un număr de 500 de persoane au fost încadrate în muncă prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, ca urmare a serviciilor de sprijin și a măsurilor de stimulare a ocupării oferite de instituție.
Datele statistice arată că cei mai mulți dintre beneficiari sunt persoane cu vârsta de peste 45 de ani (288), urmați de 68 de persoane cu vârste între 35 și 45 de ani, 59 între 25 și 35 de ani și 85 de tineri sub 25 de ani. Distribuția indică o implicare semnificativă a persoanelor mature în procesul de reintegrare pe piața muncii.
În ceea ce privește mediul de proveniență, ocuparea este relativ echilibrată: 256 dintre persoanele angajate provin din mediul urban, iar 244 din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor încadrate în muncă evidențiază faptul că cele mai multe au studii liceale sau postliceale (225). Acestea sunt urmate de persoane fără studii sau cu studii gimnaziale (124), de absolvenți de școli profesionale (103) și de persoane cu studii universitare (48).
Un aspect important îl reprezintă integrarea pe piața muncii a persoanelor considerate greu sau foarte greu ocupabile. Astfel, din totalul celor angajați, 106 persoane fac parte din această categorie, încadrată în urma procesului de profilare realizat de AJOFM Olt.
Pentru a sprijini accesul la muncă, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active, conform prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Totodată, în primele două luni ale anului, 1.603 persoane au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidențele agenției, fie pentru obținerea indemnizației de șomaj, fie pentru includerea în programe active de ocupare.
Rezultatele confirmă rolul esențial al AJOFM Olt în facilitarea accesului pe piața muncii și în sprijinirea categoriilor vulnerabile, într-un context economic în continuă schimbare.