Eveniment

2018-05-06, 19:02:33

FOTO. Restaurantul „Mario” din Balș, cuprins de un incendiu

Un incendiu a izbucnit, duminică seara, la Restaurantul „Mario” din Balș, o anexă și acoperișul localului arzând pe 150 metri pătrați.

La ora transmiterii acestei știri, pompierii încă nu reușiseră să lichideze incendiul.

Ard o anexă construită în continuarea restaurantului și acoperișul acestuia pe circa 150 de metri pătrați. Încendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare. Acționează 12 pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Potrivit unor surse, proprietarii restaurantului, care au locuința în aceeași curte, făceau un grătar și de aici ar fi izbucnit incendiul.

Băsășteanu a adăugat că propagarea rapidă a incendiului a fost favorizată de materialele combustibile din care era construit acoperișul, respectiv astereală din lemn căptușită cu polistiren și vată minerală.

Pompierii au acționat cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și au reușit izolarea incendiului care se putea extinde și la anexele aflate în continuarea restaurantului - bucătărie, grupuri sanitare”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

În urma incendiului au ars acoperișul localului și tavanele acestuia. 

Cauza probabilă a incendiului este un foc deschis în spații deschise, lăsat nesupravegheat”, a mai declarat Băsășteanu.





Comentarii

Redacţia

2018-05-06 19:02:33

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...