Emil Moţ pune capăt dezinformării privind anveloparea blocurilor: Suma este alocată unui obiectiv ce se va derula pe durata a patru ani

Municipalitatea slătineană a transmis, joi seara, un comunicat de presă prin care dezminte informaţiile apărute în presa centrală potrivit cărora primăria alocă o sumă pentru anveloparea blocurilor care depăşeşte bugetul anual al instituţiei.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Slatina, comunicat a fost emis „în vederea clarificării ultimelor informații speculative cu un puternic, caracter dezinformațional care au luat amploare în mass-media și planează la adresa conducerii Primăriei Municipiului Slatina fiind menite să denigreze în mod intenționat și agresiv activitatea acesteia”

Sursa citată arată că proiectul „Sprijinirea eficienței energetice a gestionării inteligente a energiei de la blocurile de locuit din municipiul Slatina” are repartizată prin bugetul aprobat pentru anul 2019 suma de trei milioane (3.000.000)  lei reprezentând credite bugetare, și suma de trei sute milioane (300.000.000) lei, reprezentând credite de angajament, acesta fiind un obiectiv multianual.

Totodată, „Sprijinirea eficienței energetice a gestionării inteligente a energiei de la blocurile de locuit din municipiul Slatina” este un obiectiv de investiții a cărui procedură de licitație se află în prezent în desfășurare, urmând ca la finalizarea acesteia să se încheie un acord-cadru de lucrări multianual cu o durată de 4 ani.

Reprezentanţii Primăriei Slatina mai arată că în articolul 2 punctele 18 și 19 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, regăsim clar distincția dintre creditul de angajament și creditul bugetar după cum urmează:
Art. 2 punctul 18 “credit de angajament-limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate în timpul exercițiului bugetar în limitele aprobate”.
Art. 2 punctul 19 “credit bugetar – suma aprobată prin buget reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exercițiului bugetar și/sau din exerciții anterioare pentru acțiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanța și efectua plăți din buget pentru celelalte acțiuni“.

„Așa cum reiese și din definițiile anterior menționate, creditul de angajament de trei sute milioane de lei cuprins în anexa 2 a H.C.L. 88/08.04.2019, este alocat unui obiectiv ce se va derula pe durata a 4 ani de zile și care va cuprinde credite bugetare în limita a trei sute milioane de lei repartizate anual prin bugetul fiecăruia dintre cei 4 ani”, mai arată sursa citată.

O primă etapă din acești 4 ani, respectiv suma de trei milioane lei a fost repartizată ca și credit bugetar pentru anul 2019, urmând ca diferența să fie alocată în următorii ani.

„Astfel, U.A.T. municipiul Slatina s-a încadrat în limitele bugetului local de venituri cu repartizarea sumei de trei milioane lei reprezentând credite bugetare pentru obiectivul de investiții mai sus menționat, sumă care reprezintă un procent foarte mic din totalul veniturilor pentru anul 2019 respectiv suma de o sută șaizeci și patru milioane șase sute cincizeci și șapte cincizeci (164.657,50) de mii lei la care se adaugă un excedent de șaizeci și opt milioane o sută patruzeci și unu (68.141) de mii lei și nicidecum o depășire a acestora. Menționăm că proiectul de buget local a respectat toate prevederile legale în vigoare fiind de asemenea avizat legal de Instituția Prefectului – Județul Olt”, conchid reprezentanţii municipalităţii.