Elixirul tinereţii pielii: lavanda

Levănţica sau lavanda face parte din categoria plantelor aromatice cu efecte curative remarcabile, iar uleiurile esenţiale extrase din această plantă sunt folosite încă din vremuri îndepărtate în tratamentele a peste 100 de boli, dar şi pentru înfrumuseţare.

În Antichitate, lavanda era folosită atât la mumificarea cadavrelor, cât şi ca parfum preţios de către regina egipteană Cleopatra, iar grecii şi romanii se îmbăiau în apă cu lavandă, pentru că era considerată plantă sacră, cu multiple beneficii pentru sănătate.

 

Conţine substanţe ce nu pot fi sintetizate în laborator

 

Regina Elisabeta I a Angliei obişnuia să folosească parfum de lavandă şi să bea zilnic ceai din această plantă pentru a-şi calma durerile de cap, pe când Regina Victoria a Angliei prefera să aibă în fiecare cameră, şi printre haine, rămurele de lavandă proaspătă, care să păstreze mirosul plăcut şi relaxant specific.
În zilele noastre, folosim o multitudine de produse de îngrijire a pielii sau chiar unguente topice pe bază de lavandă. Planta conţine numeroase substanţe active unice, care nu pot fi obţinute în laborator pe cale de sinteză, iar acestea includ acidul acetic, taninul, substanţele minerale şi amare, compuşi ce acţionează în mod benefic asupra organismului.


Graţie proprietăţilor sale antiseptice, lavanda este perfectă pentru regenerarea pielii, ideală în tratamentul zgârieturilor sau rănilor care trec greu. Stimulează vindecarea ţesuturilor şi creşterea celulelor noi, ajută la cicatrizarea rănilor, tăieturilor sau chiar a arsurilor provocate de expunerea prelungită la razele soarelui. Totodată, este foarte potrivită şi pentru stimularea creşterii părului. Datorită proprietăţilor sale regenerative, uleiul de lavandă este benefic pentru piele, îndeosebi în cazurile de acnee, eczeme, piele uscată, ten gras sau inflamaţii.

 

Loţiunea tonică împrospătează tenul

 

O reţetă de loţiune antiseptică, uşor de realizat în confortul propriei bucătării, ne-a atras atenţia prin simplitate şi beneficii. Este vorba despre o combinaţie de plante care ajută pielea să arate frumoasă şi sănătoasă. Ingredientele sunt: o cană cu flori proaspete de lavandă, o lingură cu hamamelis (îl puteţi găsi la magazinele de produse naturiste sub numele de nucul sau alunul vrăjitoarelor), un praf de sare, trei picături de ulei esenţial de lavandă şi două picături de ulei esenţial de arbore de ceai. Puneţi florile de lavandă într-un vas şi turnaţi peste ele o cană cu apă fierbinte. Acoperiţi şi lăsaţi la infuzat o oră. După aceea strecuraţi lichidul şi măsuraţi un sfert de cană. Combinaţi această cantitate cu toate celelalte ingrediente într-un vas şi amestecaţi bine. Compoziţia astfel obţinută o puneţi într-o sticluţă închisă la culoare. Aplicarea se face cu un mic tampon de vată, simplu, nepretenţios, fără nicio menţiune specială. Pur şi simplu, când aveţi nevoie de un ajutor rapid în cazul unei probleme de orice fel a pielii, puteţi apela cu încredere la această loţiune. Amestecul se poate folosi şi dimineaţa, după o noapte agitată, pentru împrospătarea tenului.


Lavanda are şi un bine cunoscut efect benefic asupra sistemului nervos uman, mireasma sa ajutând la relaxare şi la eliminarea stresului, deci un alt atu pentru păstrarea unui chip luminos.

 

Pregătiţi acasă uleiul esenţial

 

Iată cinci paşi simpli pe care trebuie să-i urmaţi pentru a obţine acasă ulei esenţial de levănţică:


Zdrobiţi bine un pumn cu flori şi cozi de levănţică, pe care le puneţi într-un borcan. Este indicat să umpleţi borcanul bine, să aveţi o cantitate mare de flori, pentru ca aroma uleiului să fie cât mai intensă;


Acoperiţi în totalitate florile de lavandă cu ulei de măsline sau cu ulei de migdale. Amestecaţi cu ajutorul unei linguri, să vă asiguraţi că florile s-au îmbibat bine cu ulei. Închideţi apoi borcanul cu un capac ermetic şi lăsaţi florile să stea la macerat într-un loc călduros din casă;


Agitaţi zilnic borcanul de câteva ori, astfel încât toate florile să încorporeze ulei. Urmaţi acest ritual timp de o lună, până când florile îşi vor lăsa tot mirosul în ulei. Ţineţi borcanul la vedere, să vă amintiţi zilnic să-l verificaţi;


După ce au trecut cele 30 de zile, mixtura trebuie strecurată pentru a obţine uleiul de levănţică. Acoperiţi un alt borcan cu un tifon şi turnaţi uleiul cu grijă. Stoarceţi bine florile depuse pe tifon, pentru a beneficia de cea mai puternică esenţă a lor;


Puneţi borcanul cu ulei de levănţică într-un loc rece, unde nu pătrunde lumina (îl puteţi ţine chiar şi în frigider). Puteţi folosi uleiul obţinut până la 12 luni. Dacă observaţi schimbări în compoziţia sau în mirosul uleiului, evitaţi să-l mai folosiţi şi preparaţi altul nou.


Câteva picături de ulei esenţial de lavandă pot preveni apariţia vergeturilor prin masarea zonelor predispuse la aceste semne inestetice. De asemenea, le pot atenua pe cele deja existente dacă masaţi intens, de trei ori pe zi, timp de zece minute, zonele afectate.


Sursa: www.taifasuri.ro