Cum s-a petrecut accidentul în care a murit polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două

Nesăbuinţa cu care s-a avântat în trafic l-a costat viaţa pe Ionuț Negrilă, un tânăr poliţist-motociclist. Avea viteză și, foarte posibil, făcea întrecere cu un alt motociclist, tot poliţist. Ambii erau în timpul liber.

Printre primii care i-au sărit în ajutor a fost un coleg aflat cu echipajul în Piaţa Constituţiei. L-au resuscitat minute în şir fără succes.

Accidentul a avut loc joi, cu puţin înainte de ora 19.00. Impactul a fost atât de violent şi de rapid încât oamenii din jur nici nu şi-au dat seama ce s-a întâmplat. Motocicleta s-a rupt în două.

„Am văzut că s-a făcut verde şi m-am oprit pe banda unu să depăşesc coloana, să ajung în faţă şi în momentul acela s-a auzit o bufnitură. Ca o explozie de artificii s-a auzit. Ar fi mers pe o roată, probabil nu a văzut", a declarat un martor al accidentului.

Cum s-a petrecut accidentul din Piața Constituției

Potrivit surselor observatornews.ro, motociclistul se întrecea cu un alt poliţist, şi el tot pe motocicletă. Au trecut de sediul SRI, în viteză, pe o roată, s-au redresat şi au înaintat în Piaţa Constituţiei până la intersecţia cu Bulevardul Unirii. Aici, prietenul său a frânat când s-a făcut semaforul roşu. Agentul nu. În acelaşi moment, semaforul de pe Bulevardul Unirii s-a schimbat în verde. O maşină şi un biciclist au făcut stânga. Motociclistul a agăţat mai întâi, uşor, roata din spate a bicicletei. Apoi s-a izbit de maşină. Poliţistul a fost strivit de motocicleta care a căzut peste el.

„Făceau o întrecere. Mai mulţi motociclişti. Mi se pare că erau chiar două motociclete, nu am văzut foarte bine", a declarat un martor.

Agentul care ar fi făcut liniuţe a fost chemat la audieri pentru explicaţii. La fel şi şoferul maşinii şi biciclistul.

Claudiu Costea, Brigada Rutieră: „La nivelul Brigăzii Rutiere a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de ucidere din culpă”.

Agentul Ionuţ Negrilă avea 32 de ani şi era pasionat de motociclete. Din 2017 era agent la Poliţia Rutieră pe motocicletă. Poliţistul nu era în misiune, ci în timpul liber. Era de aproape 10 ani la Brigada Rutieră.