Descendent după tată al boierilor Craioveşti, iar după mamă al neamului Cantacuzinilor, coborâtori, după tradiţie, din împăraţii bizantini, Constantin Brâncoveanu s-a născut în 1654, pe meleaguri olteneşti. Tatăl său, postelnicul Papa, ostaş şi dregător de seamă al Ţării Româneşti, a fost omorât într-o răscoală a seimenilor şi dorobanţilor, ostaşi plătiţi, nemulţumiţi de hotărârea domnitorului Constantin Şerban Basarab de a le limita privilegiile. Rămânând orfan de tată la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al său, postelnicul Constantin Cantacuzino, care i-a oferit o educaţie aleasă pentru acele vremuri, învăţând, printre altele, greaca, latina şi slavona.
„Sub domnia lui Duca Vodă şi apoi a lui Şerban Cantacuzino a urcat pe rând toate treptele înaltelor dregătorii: mare agă, ispravnic de scaun, mare postelnic şi apoi mare spătar şi mare logofăt. După moartea lui Şerban Vodă a fost ales domn împotriva voinţei sale, cu acordul Mitropolitului Ungro-Vlahiei Teodosie şi a Patriarhului Ierusalimului Dositei. Venirea sa în scaunul ţării a primit-o cu smerenie, ca pe o hotărâre a Celui de Sus, socotindu-se nevrednic de înaltele răspunderi ale domniei”, după cum aflăm din istoricul Mănăstirii Brâncoveni.
Anii de domnie
Folosind o politică abilă, Constantin Brâncoveanu s-a menţinut în fruntea Ţării Româneşti timp de 26 de ani, reuşind în acelaşi timp să păstreze pacea în ţară, deşi era râvnită de trei imperii: otoman, habsburgic şi rusesc.
„Şi-a început domnia în împrejurări grele pentru Ţara Românească, în timpul unui îndelungat război între turci şi austrieci. Noul domn, printr-o diplomaţie deosebită, a ştiut să păstreze legături de prietenie cu toţi, astfel ca ţara să fie scutită de jafuri şi pustiiri din partea unor oşti străine. Cei 26 de ani de domnie reprezintă din acest punct de vedere o epocă de maximă strălucire culturală şi artistică. S-au ridicat biserici şi mănăstiri, s-au deschis şcoli de toate gradele, s-au tipărit cărţi în diferite limbi, au fost sprijiniţi şi încurajaţi oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor aşezăminte bisericeşti ortodoxe căzute sub dominaţie otomană”, povesteşte Agnes Erich, de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte.
Ctitor de biserici şi de cultură
Brâncoveanu a fost un mare ocrotitor al culturii româneşti şi un neobosit ctitor de biserici şi mănăstiri, construite în stilul care-i poartă numele.
„Istoricii consemnează 24 de biserici zidite din temelii sau rezidite şi înfrumuseţate de el în tot cuprinsul Ţării Româneşti, în stil brâncovenesc. A mai refăcut Cozia, Arnota, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Mănăstirea dintr-un Lemn, Argeş, Dealu, Snagov, Biserica Domnească şi Sfântul Dumitru din Târgovişte. Constantin Brâncoveanu a ctitorit sau rezidit biserici şi în alte zone ale ţării. Pe lângă aceasta a înzestrat aceste sfinte locaşuri cu bani, veşminte, odoare, cărţi şi manuscrise. În ţările creştine aflate sub dominaţie otomană tiparul era cu desăvârşire oprit. Însă în Ţările Române, care se bucurau de o mai mare libertate, acesta era folosit încă din anul 1508. Om evlavios şi erudit, Brâncoveanu a înţeles marele folos duhovnicesc ce îl aducea tipărirea şi răspândirea cărţilor creştine. În timpul domniei lui Brâncoveanu s-au tipărit 84 de titluri de cărţi în română, greacă, slavonă, arabă şi iviră”, potrivit istoricului Mănăstirii Brâncoveni.
Jertfiţi pentru credinţa creştină
Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi şapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda.
„Uneltirile rudeniilor sale, Cantacuzinii, care îi râvneau tronul, trădările şi dovezile lor mincinoase care arătau că era vrăjmaş ascuns al imperiului otoman şi lăcomia turcilor stârnită de averea voievodului au dus la pierderea încrederii sultanului în domn şi la mazilirea acestuia. În vinerea mare a anului 1714, Constantin Brâncoveanu şi familia acestuia au fost ridicaţi de turci şi duşi la Constantinopol şi timp de patru luni au fost supuşi la torturi groaznice. Apoi, în 15 august 1714, Brâncoveanu a fost decapitat în faţa sultanului, împreună cu cei patru fii ai săi, pentru că au refuzat să se lepede de credinţa creştină”, după cum mărturisesc documentele păstrate la Mănăstirea Brâncoveni.
Unul dintre cele mai cunoscute lăcaşuri de cult lăsate posterităţii de marele domnitor, Mănăstirea Brâncoveni, are o vechime de peste şase sute de ani. Actuala biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în locul celei vechi de Constantin Brâncoveanu, în anul 1699. Supusă unor grele încercări, fiind în mai multe rânduri ocupată de trupe străine, arsă şi prădată în timpul războaielor austro-turce şi ruso-turce, transformată în cazarmă austriacă în perioada 1721-1727 şi avariată de-a lungul timpului de cutremure, Mănăstirea Brâncoveni a rezistat, devenind astăzi unul dintre cele mai cunoscute lăcaşuri de cult din judeţul Olt, ce atrage an de an credincioşi din întreaga ţară.
