Eveniment

2019-01-19, 11:07:46

Căutările bărbatului care ar fi fost ucis și îngropat la halda de gunoi a Slatinei, sistate temporar

Căutările bărbatului în vârstă de 41 de ani despre care se crede că ar fi fost ucis și îngropat la halda de gunoi a Slatinei au fost sistate pe perioada weekendului și vor fi reluate, luni dimineață.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că trupul neînsuflețit al lui Gigel Crăciun nu a fost găsit nici după a patra zi de căutări.

Anchetatorii au folosit, joi și vineri, și câini specializați în căutarea de cadavre.

Deşi bărbatul, Gigel Crăciun, a dispărut de pe data de 4 octombrie, socrul acestuia a sesizat poliţia pe 25 noiembrie. Familia spune că acesta a fost ucis şi îngropat la groapa de gunoi, după care au dat foc gunoaielor din zona respectivă. Victima obişnuia să mai şi doarmă la groapa de gunoi, de aceea familia i-a reclamat lipsa după atâta vreme.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, a declarată că nu se poate deschide un dosar penal pentru omor, chiar dacă familia susţine că acest lucru s-a întâmplat, atât timp cât nu există corpul victimei.

Comentarii

Redacţia

2019-01-19 11:07:46

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...