Campionatul Ligii a III-a va avea şase serii în noul sezon competiţional

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a spus că sistemul competiţional din eşalonul al treilea se va schimba, iar din 2016 va avea şase serii, în timp ce din 2017 se va ridica la opt serii.

Sezonul competiţional 2014-2015 al Campionatului Naţional din Liga a III-a a sfârşit la finele lunii mai. Acest campionat încheiat a fost alcătuit din cinci serii a câte 14 formaţii, dar două dintre ele au rămas cu câte 13 echipe din cauza retragerilor. Din 2016, scena celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării va avea şase serii potrivit lui Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

 

În seria a III-a, din care a făcut parte şi Sportul Vişina Nouă, singura echipă din judeţul Olt ce activează la acest nivel, s-a dat cea mai mare bătălie la retrogradare. După disputarea celor 26 de partide, echipa aflată sub comanda lui Laurenţiu Urîtu s-a aflat la egalitate cu CN Dinicu Golescu Câmpulung şi CS Podari. În urma clasamentului în trei, gruparea argeşeană a retrogradat în Liga a IV-a, acolo de unde venise la începutul sezonului. După ce s-a salvat de puţin de la retrogradare, gruparea din sudul judeţului are nevoie de întăriri pentru noul campionat.  

 
Răzvan Burleanu: „Din 2017, în Liga a III-a vor fi opt serii”
 
Preşedintele FRF a vorbit şi despre planurile de viitor privind sistemul competiţional din eşalonul al treilea. Acesta vrea să schimbe componenţa Ligii a III-a. Oficialul a anunţat că din 2016 eşalonul al treilea va avea şase serii, în timp ce din 2017 se va ridica la opt serii.
 
„Aşa cum am anunţat în Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2015-2020, una dintre acţiunile pe care ni le-am propus pentru dezvoltarea obiectivului de performanţă la nivel de seniori este mărirea numărului de echipe din Liga a III-a prin creşterea numărului de serii la opt. Însă, acest lucru se va face în etape, primul pas fiind şase serii din 2016 şi apoi opt din 2017”, a afirmat Răzvan Burleanu.