Administraţie

2017-02-01, 13:58:59

Buget 2017. Guvernul alocă 1,5 milioane lei pentru finalizarea centurii Caracalului

Guvernul României a aprobat, marţi, bugetul pentru anul 2017, în alocările pentru Ministerul Transporturilor fiind prevăzute fonduri şi pentru finalizarea variantei ocolitoare a municipiului Caracal.

1,5 milioane lei este suma pe care Guvernul a alocat-o pentru finalizarea centurii ocolitoare a Caracalului, lucrare începută în anul 2011 şi nefinalizată nici până acum. Banii alocaţi ar trebui să ajungă pentru finalizarea celor trei sensuri giratorii care leagă varianta de reţeaua existentă de drumuri.

„Un alt minister cu o alocare consistentă şi cu o creştere de 60% faţă de anul 2016 este Ministerul Transporturilor, care are ca sarcină realizarea următoarelor obiective, cu finalizare în cursul anului 2017: 62,5 kilometri din secţiunea de autostrada Lugoj - Deva, 28,7 kilometri din secţiunea de autostradă Sebeş - Turda, finalizarea variantelor ocolitoare din Târgu Jiu, Târgu Mureş, Caracal, Braşov şi modernizarea centurii municipiului Bucureşti, între A1 şi DN 7, finalizarea Magistralei 4 de metrou Bucureşti, 325 milioane de lei cu această destinaţie, finalizarea reabilitării a 272 de kilometri de drumuri naţionale, pe DN 5, DN 18, DN 56, DN 66 şi DN 76, finalizarea lucrărilor de infrastructură pe podurile Cernavodă şi Borcea, asigurarea gratuităţii transportului CFR pentru studenţi. Deci, ministerul beneficiază de o alocare pe cele două componente, credite de angajament şi credite bugetare, de 32 de miliarde de lei, aproximativ 4% din PIB, din care 13,76 miliarde de lei, adică, 1,69% din PIB, mai mult cu 5,19 miliarde decât în 2016, adică, o creştere de 60%. Angajamentele totalizează 4,9 miliarde, astfel încât suma totală se duce la 32 de miliarde, aşa cum am spus, credite de angajament şi credite bugetare”, a declarat ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, la Palatul Victoria.

Lucrările, oprite după căderea zăpezii


Cele trei sensuri giratorii erau prevăzute în proiectul de reabilitare a DN6 Alexandria - Craiova, investiţie care ar fi trebuit finalizată înaintea centurii ocolitoare. Cum DN6 a rămas fără constructor, iar centura a fost finalizată, CNADNR a trebuit să lanseze un proiect separat pentru sensurile giratorii. Începute anul trecut, lucrările n-au fost finalizate nici acum.

Viceprimarul Caracalului, Octavian Stănescu, a declarat pentru Gazeta Nouă că, după căderea zăpezii, lucrările au fost sistate. Mai mult, acum sensurile giratorii au devenit un pericol pentru şoferii care trec pe DN6.


„Nu se lucrează acum, fiind zăpadă. Înainte să ningă au mai lucrat puţin la sensul giratoriu dinspre Craiova. Însă, se întâmplă foarte multe accidente în acele zone, şoferii nu văd semnalizarea. Vin cu viteză pe Drumul European şi se lovesc. Sunt semnalizate foarte bine, dar degeaba”, a afirmat Stănescu.

Proiect cu probleme


Lipsa unei legături a drumului de ocolire cu reţeaua rutieră existentă nu este prima problemă întâmpinată în construcţia centurii Caracalului. Iniţial, contractul „Construcţia Variantei de Ocolire a Municipiului Caracal” a fost încheiat între CNADNR şi Romstrade, controlată de Nelu Iordache, pe 31 ianuarie 2011.

Lucrările au început pe 4 mai 2011, dar contractul a fost reziliat pe 4 decembrie 2012, deoarece progresul fizic la data transmiterii înştiinţării de reziliere era de 16,85%. Abia în 2014, contractul de lucrări a fost atribuit prin licitaţie deschisă firmei S.E.C.O.L. - Societa Edile Costruzioni e Lavori S.p.A., având o durată de execuţie de 12 de luni şi o perioadă de garanţie a lucrărilor de 24 luni.

Contractul pentru construcţia variantei de ocolire a municipiului Caracal are o valoare de 44.472.173,75 lei, fără TVA.

Comentarii

Redacţia

2017-02-01 13:58:59

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro