Două societăţi din Piatra-Olt şi un bărbat, din Vădastra, s-au ales cu amenzi usturătoare pentru delicte silvice, în cadrul unei acţiuni de control privind respectarea normelor de depozitare şi comercializare a materialului lemnos.
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii
Forestiere Râmnicu Vâlcea, au efectuat în perioada 7-9 martie activități de
control pe linie de verificare a respectării normelor legale privind
depozitarea și comercializarea materialului lemnos, aplicând 3 sancțiuni
contravenționale în valoare totală de 12.000 de lei.
Astfel, în cadrul activității, polițiștii au constatat
faptul că la o societate comercială din orașul Piatra-Olt există diferențe
între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile
faptice, inventariate la data efectuării controlului, fiind identificați 1,72
metri cubi de material lemnos fără documente legale de proveniență.
Societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu
amendă în valoare de 2.000 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă
confiscarea valorică a celor 1,72 metri cubi de material lemnos, fără documente
legale de proveniență.
Tot în orașul Piatra-Olt, politiștii au identificat o altă
societate comercială, care, deși era autorizată să dețină spre comercializare material lemnos, nu
deținea documente legale de proveniența pentru 8,9 metri cubi de material lemnos.
Societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu
amendă în valoare de 5.000 de lei, iar,
ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea fizica a celor 8,9 metri
cubi de material lemnos, fără documente legale de proveniență.
„De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii au depistat un
bărbat de 35 de ani, din comuna Vadastra, care deținea spre comercializare
cantitatea de 12,65 metri cubi de material lemnos, fără a deține documente
legale de proveniență.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în
valoare de 5.000 de lei, iar, ca măsură
complementară, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 12,65 metri cubi de
material lemnos fără documente legale de proveniență.
Cantitatea de 8,9 metri cubi de material lemnos ce a fost
confiscată, a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Slatina”, transmite IPJ
Olt.

