10 iniţiative parlamentare noi pentru deputatul PSD Olt Cătălin Grecu

Deputatul PSD de Olt Cătălin Grecu și-a pus semnătura, anul acesta, pe 10 inițiative legislative. 

Printre acestea se numără propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cea pentru modificarea şi completarea OUG nr.76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, proiectul privind măsurile compensatorii ale fondului de salarii în cazul instituirii de sărbători legale în care nu se lucrează, proiectul privind unele măsuri de prevenire şi combatere a activităţilor economice ilicite, propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc și cea privind măsurile compensatorii ale fondului de salarii în cazul instituirii de sărbători legale în care nu se lucrează.

Dintre cele 10 proiecte noi, una a devenit lege (pentru modificarea şi completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale), cinci își așteaptă rândul la dezbatere în plenul Senatului, iar celelalte se află în diferite stadii procedurale.

În total, deputatul Cătălin Grecu a semnat, în acest mandat de parlamentare, 32 de inițiative parlamentare.