VIDEO. CSM Slatina revine fără puncte din deplasarea de la Miercurea Ciuc, după ce Csikszereda a deschis scorul dintr-un penalty văzut doar de arbitrul Nagy

Echipa de fotbal CSM Slatina a pierdut, scor 0-2, meciul din debutul play-out-ului, disputat  în deplasare, cu Csikszereda Miercurea Ciuc, la capătul unei partide în care arbitrajul şi-a pus amprenta asupra desfăşurării partidei. „Centralul” partidei a dictat penalty la un henţ inexistent, în minutul 54, gazdele aducând astfel deschiderea scorului prin Lorant Kovacs. Sper finalul confruntării, gazdele au majorat, după o greşeală în apărarea slătineană, prin Ignas Kruzikas. În urma acestui rezultat, Miercurea Ciuc trece pe locul al doilea în clasamentului play-out-ului, în timp ce gruparea slătineană coboară pe locul al treilea, la egaliatte cu Şelimbăr, care s-a impus în prelungirile meciului cu Unirea Slobozia, scor 2-3. 

După o primă repriză încheiată la egalitate, 0-0, în care multe dintre deciziile arbitrului Andrei Nagy,au iritat banca echipei slătinene, în minutul 54, „centralul” confruntării de la Miercurea Ciuc a dictat un penalty inexistent. (n.red faza poate fi văzută pe filmare, undeva la minutul 36, minutul partidei fiind 54)

După o centrare din flanc, Mitran se întoarce în săritură, cu mâinile lipite, cu spatele, pentru a bloca, iar arbitrul acordă penalty pentru un henţ văzut doar de el. Lorant Kovack înscrie cu şansă de la punctul cu var, după ce goalkeeper-ul Ionuţ Pop respinge în propria poartă, execuţia fiind sus, pe centru. 

Spre finalul confruntării, în minutul 84, Miercurea Ciuc a majorat prin Ignas Kruzicas, care a marcat din 7 metri, după o greşeală în lanţ a apărării slătinene, în flancul din dreapta.

Daniel Oprescu: „Nu am vorbit de arbitraj până acum, dar meciul acesta a fost decis de acel penalty”

Antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, nu a dorit să comenteze prea mult cele întâmplate, precizând doar că penalty-ul a influenţat soarta partidei. 

„Nu am vorbit până acum de arbitraj, dar este un joc care a fost decis de acel penalty. În rest, nu mai are sens să discutăm. Toate meciurile din play-out vor fi grele, iar când intervin situaţii de acest fel, este cu atât mai greu”, a precizat antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, după meci. 

CSM Slatina pierde astfel jocul din deplasarea de la Miercurea Ciuc, iar runda viitoare va evolua, pe teren propriu cu Unirea Slobozia, formaţia care de asemenea a început play-out- ul cu o înfrângere, fiind învinsă acasă de Şelimbăr, în prelungirile jocului, cu 3-2.

Clasament grupa A play-out

1. Unirea Slobozia 31 puncte

2. Csikszereda Miercurea Ciuc 29 puncte

3. CSM Slatina 27 puncte

4. CSC Şelimbăr 27 puncte

5. Metaloglobus Bucureşti 21 puncte

6. Minaur Baia Mare 19 puncte

7. Politehnica Timişoara 13 puncte