Vediţa Coloneşti, primul succes din actualul sezon. Victoria, contestată de adversari

Echipa de fotbal Vediţa Coloneşti s-a impus, pe teren propriu, scor 2-1, în confruntarea cu Flacăra Horezu, disputată vineri, în cadrul etapei a a XI-a,  bifând astfel primul succes din actualul sezon. Victoria formaţiei pregătite de Mircea Stan a fost contestată de adversari, care acuză faptul că echipa din Coloneşti a folosit stranieri, care nu au permis de şedere. Edilul localităţii Coloneşti, Nicolae Stan, cel care se ocupă de destinele echipei, infirmă acest lucru.

Vediţa Coloneşti a cunoscut gustul victoriei în actualul sezon al Ligii a III-a abia în etapa a XI-a, în jocul de pe teren propriu cu Flacăra Horezu. Golurile au fost marcate de ghanezul de William Ofori Nyarko (min.29) şi Daniel Mitrache (min. 90+1). Succesul a fost contestat de adversari, care acuză că stranierii din lotul formaţiei Vediţa Coloneşti nu au permis de şedere în România.

Cei patru jucători străini din lotul echipei pregătite de Mircea Stan sunt William Ofori Nyarko, Jordan Mozart Atouba Edje’e, Jones Mawuli Gadzeti și Ebenzor. Ghanezii Nyarko și Gadzeti sunt împrumutați de la Campionii FC Argeș.

Edilul localităţii Coloneşti, Nicolae Stan, cel care se ocupă îndeaproape de echipa de fotbal infirmă acuzaţiile.

„Jucătorii contestaţi au permis de şedere. Doi dintre străinii pe care-i avem în lot sunt împrumutaţi de la FC Argeş. Nu avem cum să pierdem meciul a masa verde”, a precizat edilul localităţii Coloneşti.

Cealaltă reprezentantă a judeţului Olt în Liga a III-a, Petrolul Potcova, a câştigat cu 1-0 meciul de pe teren propriu cu Minerul Costeşti.