Cinci din cei șapte senatori POT au demisiile pregătite, spune unul dintre ei. Printre aceştia este şi singurul senator al partidului din judeţul Olt, Robert Ghiţă.
Cu demisiile lor, grupul din Senat s-ar dizolva automat. La Senat, pentru a forma un grup este nevoie de 7 senatori, exact câți are POT. Tot miercuri, din partidul condus de Anamaria Gavrilă au demisionat 6 din cei 20 de deputați.
Senatorul Liviu Fodoca a declarat, miercuri, pentru HotNews, că el și alți patru senatori aleși pe listele POT au demisiile pregătite.
Alături de el, ar urma să plece din POT, potrivit lui Fodoca, Ștefan Borțun, Liviu Sorin Robe, Robert Ghiță și Paul Ciprian Pintea.
„Încă nu ne-am depus demisiile. Sunt doar pregătite, sunt semnate. Luni le vom depune și le vom anunța în plen”, a declarat Liviu Fodoca pentru HotNews.
Grupul POT de la Senat are 7 senatori acum, adică minimum. Dacă pleacă cei cinci, se dizolvă automat.
Cei doi senatori POT care nu și-au anunțat demisiile sunt Gheorghe Vela, care este liderul de grup, și Mariana-Vali Aldea.
Contactat de HotNews pentru un un punct de vedere, Biroul de comunicare al șefei POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat că aceasta urmează să iasă la declarații în Parlament.