Procurorul general confirmă că anchetatorii verifică dacă ordinul pentru furtul tezaurului dacic a fost dat de membri ai lumii interlope din România

Procurorul general al României, Alex Florența, a confirmat miercuri pentru G4Media.ro că anchetatorii olandezi și români verifică pista de anchetă potrivit căreia ordinul privind furtul tezaurului dacic din Olanda ar fi fost dat de membri ai lumii interlope din România.


O echipă de anchetatori români a fost pe 15 mai în Olanda pentru a-i ajuta pe investigatorii olandezi.

Reamintim că publicația olandeză RTL Nieuws a anunțat miercuri că ordinul pentru furtul coifului dacic din ianuarie de la muzeul olandez Drents a fost dat de membri ai lumii interlope din România.

Cel care a plasta comanda către o grupare olandeză ar dori să folosească valorosul coif de aur și brățările dacice ca material de negociere pentru a scăpa un infractor român departe de închisoare, mai scrie RTL Nieuws, care citează surse din lumea criminală și din cercul anchetei polițienești.

Persoana care a comandat jaful se pare că a abordat membri ai clubului de motocicliști Hardliners, din Olanda, care la rândul lor au recrutat autorii jafului.

Dacă scenariul este corect, coiful dacic vechi de 2500 de ani este probabil încă intact, scrie RTL Nieuws. „Indiciile se înmulțesc că coiful nu a fost topit”, a auzit redacția de la o sursă apropiată anchetei polițienești. „Probabil se află undeva în apropiere de Heerhugowaard, înfășurat într-un prosop.”

Clubul de motocicliști Hardliners MC a fost fondat în 2019 din închisoare de către conducerea Hells Angels din Haarlem. Aceasta s-a întâmplat cu o zi înainte ca Hells Angels să fie interzis. Noul club de motocicliști a ajuns rapid la 22 de filiale în toată Olanda. În 2024, acest club de motocicliști a fost interzis de justiția olandeză.