Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a amendat cu 20.000 de lei, în luna decembrie, o fabrică de pâine din Caracal. Societatea a fost depistată cu o persoană care nu avea forme legale de muncă.
În luna decembrie 2022, inspectorii de muncă din cadrul
ITM Olt au identificat o persoană care desfășura muncă nedeclarată la un
angajator din localitatea Caracal, obiect activitate fabricarea pâinii. Angajatorului care o folosea i-a fost aplicată
o amendă în valoare de 20.000 lei.
De asemenea, în urma controalelor din decembrie, au fost identificate peste 158 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind:
• neplata
lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de
• muncă;
• neacordarea
repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
• netransmiterea
la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a
modificărilor acestora;
• neîncheierea
în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
• neacordarea
și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
• neefectuarea
controlului medical periodic,
Pentru cele mai grave abateri s-au aplicat 90 sancțiuni, din care 85 avertismente și 5 amenzi în valoare totală de 49.500 lei.

