1 decembrie 1927. În oraşul Caracal, reşedinţa judeţului Romanaţi se năştea Radu Şerban, cel care avea să devină creatorul a numeroase şlagăre extrem de îndrăgite sau, dacă ar fi să dăm crezare doctorului în muzicologie Viorel Cosma, „compozitorul cu cele mai durabile şlagăre din muzica uşoară românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea”.
„Şi-a făcut studiile primare şi liceale în oraşul natal, avându-l ca profesor de muzică la liceul «Ioniţă Asan» pe Vasile Popilian, profesor a cărui influenţă a fost decisivă pentru cariera sa. În perioada 1947-1954 a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, sub îndrumarea unor reprezentanţi de marcă ai tehnicii muzicale româneşti, cum ar fi Ion Dumitrescu, armonie; Nicolae Buicliu şi Zeno Vancea, contrapunct; Teodor Rogalski, orchestraţie”, explică Dana Roxana Dincă, Vera Grigorescu şi Sabin Popovici în „Monografia municipiului Caracal”, apărută în 2007.
După absolvirea Conservatorului a lucrat ca inspector la Direcţia de învăţământ a muzicii din Ministerul Culturii, în perioada 1954–1955, iar în 1955 a devenit şeful redacţiei de muzică uşoară din Radiodifuziunea Română. După numai trei ani, în 1958, avea însă să fie dat afară din Radio.
Şlagăre pe bandă rulantă
După vârsta de treizeci de ani s-a dedicat exclusiv compoziţiei, impunându-se în scurt timp ca unul dintre cei mai prolifici şi de succes creatori de muzică uşoară românească. A reuşit să dea naştere unor melodii precum: „Un minut”, „Un trecător”, „Pe strune de chitară”, „Pomul cu vrăbii”, „A fost de-ajuns o melodie”, „Un cântec de dragoste”, „Pe litoral”, „Oraşul meu natal”, „Tu nu-mi ceri luna”, „La un pas de fericire”, „Două rândunici”, „Strada”.
„Secretul impactului imediat şi de durată al pieselor sale a fost originalitatea discursului melodic, «haina» armonico-orchestrală de o rară transparenţă sonoră. Cântecele lui Radu Şerban dispun de o tentă lirică/meditativă, uneori apăsătoare, alteori luminoasă, cu uşor idilic popular, fără însă a evita nici ritmurile jocurilor româneşti”, notează Viorel Cosma în volumul „Muzicieni din România”.
„Prieten drag”
Cel mai mare succes al lui Radu Şerban avea să fie însă piesa „Prieten drag”, creată în 1966. Cântecul, interpretat de Pompilia Stoian, a ajuns la Festivalul de la Mamaia, unde a primit Marele Premiu. Deşi regulile festivalului interziceau bisul, cântăreaţa a fost împinsă de regizor din culise, la aplauzele frenetice ale publicului, pentru a cânta din nou melodia. Poate că acela a fost primul semn care anticipa succesul „Prietenului drag”, ce avea să fie desemnat, într-o anchetă sociologică de la începutul mileniului al treilea, drept cel mai bun cântec românesc al veacului XX.
Povestea melodiei secolului a fost povestită decenii mai târziu de Pompilia Stoian: „M-am simţit onorată că a avut încredere să-mi ofere mie, unei studente atât de tinere, acest cântec unic. Îmi aduc aminte ce efect a avut asupra mea prima întâlnire cu Radu Şerban, la pianul din apartamentul său. Eram foarte emoţionată şi timidă. Îndată ce a început să curgă melodia, am intrat în lumea ei şi i-am descoperit delicateţea prin însuşi felul în care o interpreta compozitorul la pian. Când am plecat cu partitura sub braţ, am simţit că vibram la mesajul muzicii şi al textului, care îi aparţine lui Constantin Cârjan, ca într-un univers magic. Am încercat să păstrez emoţia iniţială până la înregistrarea care a urmat în studioul Radio, la care Radu Şerban a fost prezent”.
Muzică pentru teatru şi seriale tv
Excelent orchestrator, Radu Şerban a compus muzică de teatru: „Groapa” după Eugen Barbu, 1960 şi „Aceşti îngeri trişti” de D. R. Popescu, 1970, dar mai ales de film: „Un surâs în plină vară”, 1963; „Casa neterminată”, 1964; „Dimineţile unui băiat cuminte”, 1966; „Pădurea pierdută”, 1971, „Bariera”, 1972; „Păcală”, 1973; „Ilustrate cu flori de câmp”, 1974; „Prin cenuşa imperiului”, 1975; „Iarba verde de acasă”, 1977. De asemenea, caracaleanul a creat muzică pentru cunoscutele seriale de televiziune: „Cireşarii”, „Toate pânzele sus” şi „Lumini şi umbre”. Radu Şerban devenise, la 50 de ani, „un clasic în viaţă al genului muzical cel mai perisabil din literatura muzicală”, după cum îl numeşte Viorel Cosma. Din păcate, la numai 57 de ani avea să se stingă din viaţă, lăsând un gol imens în muzica uşoară românească.
Radu Şerban în Caracal
Astăzi, la aproape treizeci de ani de la dispariţia sa, caracalenii nu l-au uitat pe compozitor. Strada pe care a copilărit îi poartă numele, iar Casa de Cultură din „oraşul minunilor”, a cărei activitate este structurată pe cinci domenii prioritare: muzică, teatru, coregrafie, timp liber şi artă plastică, se numeşte din 1991 „Radu Şerban”. Mai mult, din anul 1998, Radu Şerban a devenit cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Caracal.
