Protest spontan al angajaţilor Direcției Regionale de Statistică Olt. Oamenii sunt nemulţumiţi de salarii

Salariații din cadrul Direcției Regionale de Statistică Olt au inițiat, vineri, un protest spontan, fiind nemulţumiţi de nivelul salariilor.


Protestul s-a desfășurat pe treptele sediului instituţiei din Slatina, începând cu ora 12.00. 

„Am adoptat această formă de manifestare pentru a ne exprima nemulțumirea față de politicile de salarizare ale statisticienilor.

Solicităm salarii conforme cu nivelul de pregătire și complexitatea activității desfășurate, echitate în raport cu instituțiile de la nivel central și cu alte instituții care, indiferent de context, primesc majorări salariale sau reîncadrări in anexele legii 153/2017”, transmit protestatarii.

Revendicări

Principalele revendicări ale angajaţilor DRS Olt sunt următoarele:

1) soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Direcțiilor Regionale și Direcțiilor Județene de Statistică prin stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual la nivelul administrației publice centrale;

2) funcționarii publici și personalul contractual să beneficieze pentru complexitatea muncii de un spor de 15% aplicat la salariul de bază;

3) exceptarea structurilor subordonate Institutului Naţional de Statistică de la procesul de desfiinţare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activităţii, conform prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.  

„Facem precizarea că toate aceste revendicări au fost prezentate Guvernului încă din anul 2022 prin Memorandumul cu tema: “Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul INS și Direcțiilor teritoriale”. Acest Memorandum a fost semnat de Primul Ministru al României – dl. Nicolae Ionel Ciucă la data de 13.07.2022 dar nu a fost pus în aplicare. Solicităm Guvernului asumarea Memorandumului semnat și aprobat pentru a putea fi pus în aplicare”, mai arată protestatarii.

Aceştia adaugă că protestul va continua în fiecare zi, pe perioadă nedeterminată, timp de o oră, până când revendicările vor fi soluționate.