Patru persoane depistate că munceau la negru, în luna noiembrie, de către ITM Olt

În luna noiembrie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat o amplă acțiune de verificare a respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă. Potrivit instituției, pe parcursul lunii au fost efectuate 243 de controale, vizând atât relațiile de muncă, cât și condițiile de securitate și sănătate în muncă la nivelul mai multor angajatori din județ.

Controalele s-au concentrat pe sectoarele considerate cu risc ridicat din perspectiva nerespectării legislației: construcții, comerț cu amănuntul, transport rutier de mărfuri și persoane.

Peste 324 de deficiențe descoperite

În urma verificărilor, inspectorii ITM au identificat peste 324 de deficiențe, pentru care au fost dispuse măsuri obligatorii de remediere. Cele mai frecvente nereguli constatate au fost:

- neplata lunară a drepturilor salariale la data prevăzută în contractul individual de muncă;

- neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă;

- netransmiterea în termen în Revisal a contractelor individuale de muncă sau a modificărilor acestora;

- neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;

- neacordarea sau neverificarea utilizării echipamentului individual de protecție;

- neefectuarea controlului medical periodic.

Pentru cele mai grave nereguli depistate, ITM Olt a aplicat 100 de sancțiuni, dintre care 90 de avertismente și 10 amenzi, în valoare totală de 108.000 de lei.

Muncă nedeclarată și accidente de muncă

Un capitol important al controlului l-a reprezentat combaterea muncii nedeclarate. În noiembrie, inspectorii au identificat patru persoane care prestau muncă fără forme legale, iar angajatorii implicați au fost sancționați cu amenzi în cuantum total de 80.000 de lei.

Tot în aceeași perioadă, ITM Olt a fost notificat cu privire la 10 evenimente în care au fost implicați tot atâția lucrători ce își desfășurau activitatea pe teritoriul județului. Evenimentele au fost ulterior încadrate ca accidente ușoare, cazuri de incapacitate temporară de muncă sau incidente petrecute în afara muncii.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt continuă acțiunile de control și în luna decembrie, cu accent pe prevenirea muncii nedeclarate și asigurarea respectării condițiilor legale de muncă, în special în sectorul construcțiilor și al comerțului, unde riscurile rămân ridicate.