Primarului oraşului Corabia, Teodor Barbu, toate-i merg pe dos, în ultima perioadă. În urmă cu câteva luni, supărat pe Opoziţia din care făcea parte, a trecut în barca Puterii, crezând că fondurile pentru investiţii în infrastructură vor veni rapid, fără efort, iar oraşul se va transforma peste noapte.
N-a fost să fie aşa, la Corabia investiţiile sunt tot în stadiul de aşteptare, numai primarul se pregăteşte pentru a le primi cu... profesionalism. Acesta a susţinut câteva examene pentru autorizarea ca diriginte de şantier pentru mai multe domenii de lucrări, pe care, însă, le-a picat.
Respins, pe linie
În perioada 12 – 16 septembrie 2011, primarul Barbu a susţinut, la sediul Inspectoratului de Stat în Construcţii Dolj, cinci examene pentru autorizarea ca diriginte de şantier în următoarele domenii: lucrări hidrotehnice – categoria de importanţă A; construcţii civile, industriale şi agricole; construcţii edilitare şi de gospodărire comunală şi lucrări de îmbunătăţiri funciare. Edilul a fost respins la toate cele cinci examene, care au constat fiecare într-o probă scrisă – chestionar tip grilă – şi un studiu de caz, fie pentru că nu a fost suficient de bine pregătit, fie pentru că subiectele au fost prea grele. Teodor Barbu a fost declarat respins deoarece nu a reuşit să obţină minim nota şapte, conform legii. Însă,
„Candidaţii care nu au promovat examenul de autorizare pot reveni cu o nouă cerere după o perioadă de cel puţin şase luni. În acest scop vor depune un nou dosar de autorizare şi dovada achitării taxei de autorizare”, după cum se arată în Ordinul pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginţilor de şantier.
Pentru a susţine aceste examene, edilul Corabiei a plătit o taxă de autorizare de 1.000 lei, câte 200 lei pentru fiecare domeniu de autorizare, care, conform legii, nu se restituie în cazul în care candidatul a fost respins.
Primarul Barbu, contactat telefonic, a negat că ar fi susţinut aceste examene, care, odată promovate, i-ar fi adus edilului un venit suplimentar, chit că lucrările pe care le-ar dirija ar consta în reabilitarea portului, sau astuparea cu pietriş a unei gropi din trotuar.