Poliţiştii din comuna Traian, model de criză

Starea infracţională din comuna Traian îngrijorează autorităţile locale. Primarul susţine că vina aparţine poliţiştilor din localitate.

Traian, o comună cu peste 4.000 de suflete, pare la prima vedere o localitate liniştită. Nimic parcă nu mai aminteşte de perioada, deloc îndepărtată, când furturile, mai ales de animale, din gospodării, o clasau într-un top de neinvidiat. Însă aparenţele înşală.

Primarul reclamă, poliţistul ridică din umeri

Primarul Marian Negrilă, aflat la al doilea mandat consecutiv, spune că situaţia nu s-a schimbat şi dă vina pe cei trei poliţişti din localitate, dar şi pe şefii lor de la judeţ.

 

„Problema furturilor nu s-a rezolvat deocamdată, din păcate. De exemplu, în toamna anului trecut, în octombrie şi noiembrie, s-au furat din gospodăriile oamenilor unsprezece cazane de cupru, pentru făcut ţuica, şi nu s-a găsit niciun hoţ. Au fost două luni de teroare. Din locuinţa unui cetăţean s-au furat bunuri în valoare de 350 de milioane de lei vechi. Nu s-a găsit autorul nici până la această dată. L-am adus pe şeful de post, domnul Mugurel Neţoiu, în şedinţa Consiliului Local, să dea explicaţii. N-a fost în stare să dea nicio explicaţie. Eu consider că este lipsă de profesionalism”, ne-a declarat ieri primarul.


Marian Negrilă a precizat că a sesizat această situaţie atât conducerii Poliţiei din Caracal, cât şi celor de la judeţ, dar nimic nu s-a schimbat.

 

„Şi eu, şi consilierii ne-am plâns de faptul că poliţiştii nu-şi fac datoria. Domnii sunt pe post în continuare, se plimbă cu maşina pe banii statului. Lumea este foarte nemulţumită de prestaţia lor. N-am decât să-mi iau maşina şi să fac de pază noaptea, împreună cu consilierii. Sunt total nemulţumit de faptul că nu s-a luat nicio măsură. Eu, dacă aş fi fost şeful lor, îi mutam de aici. Am fost şi eu militar de carieră, dar nu aşa am procedat cu subordonaţii mei care nu-şi făceau datoria. Pe lângă şeful de post mai sunt doi agenţi, Lucian Amărăşteanu şi Florin Băloi, ultimul fiind implicat, din câte ştiu, într-un trafic de armament. Este cercetat, îl avansează, îl promovează, nu ştiu. Au fost doi comisari şefi anul trecut aici pentru a cerceta situaţia”, a spus primarul.

Poliţie de criză


Şeful Postului de Poliţie din Traian contrazice însă spusele lui Marian Negrilă. Neţoiu lucrează de şapte ani aici, după ce a fost mutat din Vlădila, comuna vecină, unde a prestat tot timp de şapte ani.

 

„La Traian sunt de trei ori mai multe furturi decât la Vlădila. Numai anul trecut am avut aici şaizeci de infracţiuni, dintre care douăzeci de furturi. Trebuie să vă spun însă că cei trei hoţi, care nu sunt din Traian, au fost prinşi, iar toate cazurile soluţionate. Nu ştiu de ce domnul primar spune altceva”, a explicat Neţoiu.

 

În ceea ce-l priveşte pe Florin Băloi, şeful de post spune că, într-adevăr, a fost cercetat şi că s-au luat măsurile legale. „Nu vă pot spune mai multe, avem purtător de cuvânt”, a zis acesta, pe bună dreptate.


Unul dintre motivele pentru care poliţiştii din Traian nu-şi pot face meseria aşa cum ar trebui ne este furnizat chiar de către agentul-şef Neţoiu: reducerea cotei de carburant pentru Loganul din dotare, pe care l-am găsit ieri nu în patrulare, ci în faţa sediului Postului de Poliţie. Pentru o lună, primesc „mai puţin de două plinuri” (spune Neţoiu), adică vreo 80 de litri de carburant. O situaţie cu care se confruntă poliţiştii din toată ţara, din cauza reducerii bugetului. Până în octombrie anul trecut, mai erau ajutaţi de către primărie. Sursa a fost tăiată, tot din pricina crizei financiare.

 

„Facem patrulare între anumite ore şi anumite zile, conform unei planificări făcute de Biroul Poliţiei Rurale. Am mai făcut şi împreună cu consilierii, atunci când au fost furturile de cazane. Mergem doar la intervenţii deosebite. Dacă rămânem fără benzină mergem pe jos sau cu maşina personală. Noi am solicitat suplimentări şefilor noştri, dar ne-au spus că nu sunt fonduri”, ne-a declarat Neţoiu.


Îl întreb cât mai câştigă după reducerea salariului cu 25% şi-şi opreşte cu greu oftatul. Ţine la secret actualul său venit, dar înţeleg că-i vine să-şi arunce cascheta. Cu poliţia ruptă-n fund, să ne mai mirăm că hoţii îşi fac de cap?!