Dragoş Stanciu intră marţi în cea de-a cincea zi de grevă a foamei, interval în care conducerea companiei Pirelli nu a catadicsit să aibă măcar o discuţie cu protestatarul referitor la solicitările acestuia. Cu preşedintele Sindicatului „Speranţa” s-au solidarizat, luni dimineaţă, în jur de 200 de muncitori, unii dintre ei proaspăt ieşiţi din schimbul trei.
Oamenii spun că de mai mult timp se confruntă cu problemele punctate şi de Stanciu. Ei cer condiţii de muncă mai bune şi recunoaşterea bolilor profesionale.
„Am ieşit încă de la opt de dimineaţă. Susţin ceea ce susţine şi Dragoş Stanciu pentru că şi eu ca şi el sunt muncitor în fabrica asta. Şi ca şi toată lumea de aici, vrem un trai mai bun, un salariu mai bun, vrem să fim şi noi respectaţi ca muncitori. Să ni se recunoască bolile şi nouă”, spune Viorel Lascu, unul dintre protestatari.
El s-a plâns şi de condiţiile de lucru care există în unele secţii ale fabricii de anvelope.
„Foarte mulţi dintre colegi au diverse boli, fel de fel de probleme cu spatele. Aici, în fabrica asta, există o grămadă de chimicale, poluare toxică, şi nimeni nu recunoaşte chestia asta. Toată lumea zice că e bine, dar colegii noştri, când ies din tură, scuipă sânge în chiuvetă şi nu se recunoaşte chestia asta. S-a spus de atâtea ori, dar nimeni nu vrea să recunoască”, a adăugat Lascu.
Printre muncitori circulă zvonul că de protestul lui Dragoş Stanciu s-a auzit chiar în Italia, la Milano, unde este sediul central al companiei. Ei aşteaptă un reprezentant al firmei-mamă în faţa căruia să-şi spună păsurile.
„O să stăm aici până când vor apărea şefii cei mari, de la Milano. Am înţeles că o să vină cineva din Italia”, a declarat Laurenţiu Mitrache, un alt protestatar.
Şicane şi presiuni
Cea de-a patra zi în care Dragoş Stanciu face greva foamei este echivalentă cu încă 24 de ore în care imaginea „impecabilă” a companiei Pirelli este umbrită. În tentativa de a-şi proteja brandul, reprezentanţi ai firmei au trecut l-a presiuni pentru a-l determina pe muncitor să renunţe la protest.
„În timp ce eu am fost la spital pentru a mi se face investigaţii amănunţite, pe platformă au mai rămas câţiva apropiaţi care au solidarizat cu mine. Au venit cei de la securitatea Pirelli, de la pază, şi le-au sugerat să ia pancartele de pe maşină şi maşina s-o mute de aici. Că nu au voie să stea aici”, a declarat Dragoş Stanciu.
Preşedintele Sindicatului „Speranţa” a reuşit să aibă şi o întrevedere cu directorul de la departamentul de resurse umane al firmei din Slatina. Negocierile au eşuat din start.
„Le-am înaintat o adresă cu nemulţumirile şi cu ceea ce dorim, iar ei au încercat însă să devieze de la subiect. De fiecare dată când am încercat să aduc în discuţie problemele, au încercat să devieze de la subiect. Mă întrebau dacă în fabrică e totul bine, dacă mai avem ceva de modificat, dacă suntem mulţumiţi de şefi”, spune Stanciu.
Protestatarul spune că şi marţi va continua cu greva foamei, având semnale că şi mai mulţi colegi vor solidariza cu el: „Le-am zis celor din conducere că le mai dăm timp de gândire, să stea să analizeze cererile noastre. Mâine vom veni din nou şi ne vom instala aici, vor veni colegi în număr şi mai mare. Nu se mai poate, s-a ajuns într-o situaţie în care toţi sunt disperaţi în fabrică. De la un capăt la altul domină doar stresul şi ameninţările”.
„S-a ştiut care sunt problemele, dar au fost ascunse”
Constantin Boerescu, vicepreşedintele Cartel Alfa Olt, care a fost alături de Dragoş Stanciu încă din prima zi a protestului său, spune că despre problemele cu care se confruntă muncitorii se ştia de mult timp.
El reclamă atitudinea conducerii fabricii care a încercat să ascundă orice neajunsuri.
„Muncitorii s-au solidarizat spontan. După cum se vede, sunt vreo două sute de oameni şi mai aşteptăm să i se alăture. El este în a patra zi de greva foamei. Încă nu am primit semnale de la conducere, dar aş vrea să spun că acel comunicat pe care l-a trimis Pirelli cum că poartă dialogul social cu sindicatele şi cu salariaţii nu se confirmă şi că protestul este nejustificat. Protestul este foarte justificat, probleme sunt, normele de muncă sunt excesive. Salarizarea este aşa cum este faţă de colegii lor din Europa şi lucrurile acestea s-au ştiut, dar s-au dorit a fi ascunse”, a declarat Boerescu.
El a ţinut să precizeze că astfel de abuzuri din partea patronilor vor deveni legale odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, aprobat de Guvern prin asumarea răspunderii.
„Iată ce se întâmplă cu Codul Muncii. Guvernul trebuie să vadă că şi pe vechiul Cod, care mai este în vigoare, se încălcau drepturile salariaţilor. Viitorul Cod de muncă va legifera aceste nedreptăţi şi aceste încălcări ale drepturilor lucrătorilor în România”, a adăugat viceliderul Cartel Alfa din Olt.
Cazul Pirelli Slatina, în atenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii
În timpul în care cei 200 de muncitori ai Pirelli s-au strâns în faţa fabricii pentru a solidariza cu Dragoş Stanciu, Constantin Boerescu a primit un mesaj de susţinere pentru situaţia de la Slatina de la Bogdan Hosu, preşedintele Cartel Alfa la nivel naţional. La citirea mesajului, protestatarii au aplaudat.
„Acum am primit un mesaj de la domnul preşedinte Bogdan Hossu, care se află la Organizaţia Internaţională a Muncii, unde va şi prezenta acest aspect care se întâmplă aici la Pirelli Tyres România din Slatina”, a spus Boerescu.