Pian donat Liceului „Nicolae Titulescu” din Slatina, în cadrul Galei Excelenţei în Artă, organizată de ASCAR, Alro şi CJ Olt (FOTO)

Asociația pentru Sprijinirea Copiilor și Tinerilor Artiști din România - Duiliu Zamfirescu (ASCAR), cu sprijinul ALRO și în colaborare cu Consiliul Județean Olt, a organizat cel de al doilea eveniment anual pentru sprijinirea tinerilor artiști din județul Olt – Gala Excelenţei în Artă. În cadrul acestui eveniment, ASCAR a donat un pian în valoare de peste 16.000 de euro Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” din Slatina pentru a fi folosit de copiii și de tinerii pianiști din județul Olt. 

În cadrul evenimentului găzduit de Hotel Bulevard Prestige au fost decernate și alte premii tinerilor artiști din județ, în valoare totală de 22.000 de euro, în special în domeniile muzicale și ale dansului.

„Anul trecut, când am lansat programul de sprijinire a viitorilor artiști din județul Olt, am identificat un număr impresionant copii și de tineri talentați, care au nevoie de sprijinul nostru pentru a-și atinge potențialul. Așa se face că am decis să stabilim împreună cu ei și cu îndrumătorii lor care sunt lucrurile de care au nevoie pentru a progresa în domeniile artistice în care excelează. Acest an, am decis să înlocuim vechiul pian de la liceul teoretic Nicolae Titulescu, să le oferim posibilitatea să lucreze pe un pian nou, care să îi ajute în evoluția lor”, a declarat Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici, președinte și fondator al ASCAR. 

„Suntem onorați că, prin intermediul ASCAR, putem sprijinii tinerele talente din Olt și că putem contribui la dezvoltarea lor viitoare”, a adăugat el.

  • Foto Pian donat Liceului „Nicolae Titulescu” din Slatina, în cadrul Galei Excelenţei în Artă, organizată de ASCAR, Alro şi CJ Olt (FOTO)

Strategia ASCAR este de a identifica și de a sprijini, financiar și logistic, copiii și tinerii artiști talentați, programele puse în practică în județul Olt fiind implementate cu ajutorul producătorului de aluminiu ALRO. 

„Rămânem consecvenți strategiei noastre pe termen lung de susținere a comunităților în care activăm, în sectoare precum educația, cultura sau cel social. Suntem onorați să fim parte a unor programe care vizează tocmai sprijinirea generațiilor tinere din Olt pentru a-și atinge potențialul, pentru a studia și a deveni cei care vor pune umărul la dezvoltarea viitoare a județului nostru. Așa cum ALRO se concentrează pe dezvoltarea economică a regiunii, avem convingerea că tinerii sprijiniți de ASCAR vor avea un rol important în dezvoltarea socială și culturală”, a declarat Gheorghe Dobra, directorul general al ALRO.

Strategia ASCAR are la bază convingerea că tinerii artiști talentați pot genera schimbări semnificative nu doar în comunitatea artistică din România, dar și în societate în general. 

  • Foto Pian donat Liceului „Nicolae Titulescu” din Slatina, în cadrul Galei Excelenţei în Artă, organizată de ASCAR, Alro şi CJ Olt (FOTO)
  • Foto Pian donat Liceului „Nicolae Titulescu” din Slatina, în cadrul Galei Excelenţei în Artă, organizată de ASCAR, Alro şi CJ Olt (FOTO)
  • Foto Pian donat Liceului „Nicolae Titulescu” din Slatina, în cadrul Galei Excelenţei în Artă, organizată de ASCAR, Alro şi CJ Olt (FOTO)
  • Foto Pian donat Liceului „Nicolae Titulescu” din Slatina, în cadrul Galei Excelenţei în Artă, organizată de ASCAR, Alro şi CJ Olt (FOTO)

Anul trecut, ASCAR a acordat premii în valoare totală de 20.000 de euro pentru copii și tineri artiști din județul Olt, care excelează în domenii precum arte plastice, muzică și dans. ASCAR a acordat două premii în valoare de 2.000 de euro, șase, în valoare de 1.000 de euro, 12 premii în valoare de 500 de euro și 18 mențiuni în valoare de 100 de euro. Un premiu special în valoare totală de 1.600 de euro a fost acordat unui ansamblu artistic.

La rândul său, preşedintele CJ Olt Marius Oprescu, a declarat că Gala Excelenţei în Artă intră în tradiţie alături de premierea elevilor şi sportivilor cu performanţe.

„Ideea a fost a domnului Duliu Zamfirescu şi a asociației dânsului ASCAR, care împreună cu Alro Slatina, au avut nişte bani în asociaţie şi au hotărât să premieze tinerii artişti din județul Olt. Atunci, împreună am creat acest eveniment care cred că uşor-uşor va deveni o tradiţie şi pe care vom încerca să-l ducem mai departe. Este un domeniu greu, în care succesul se obţine foarte greu, e nevoie de foarte multă muncă, şi cred că e important pentru aceşti tineri să putem să-i ajutăm. Sunt mai multe premii, printre cre şi un pian care ajunge la Liceul Nicolae Titulescu din Slatina”, a declarat Oprescu.

Despre ASCAR

Asociația pentru Sprijinirea Copiilor Artiști din România – Duiliu Zamfirescu (ASCAR) a fost înființată de Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici pentru a veni în sprijinul copiilor și tinerilor artiști din Romania care nu dispun de mijloacele financiare și relaționale pentru a-și dezvolta și a-și face cunoscut talentul cu care au fost înzestrați. Asociația își propune susținerea copiilor talentați în special în domeniul artelor plastice, muzicii, literaturii, dansului, promovând talentul acestora atât pe plan național, cât și internațional.

Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici, Președinte și fondator al societății DZ CONSULTING,  este consilier financiar și strategic pentru companii multinaționale care desfășoară proiecte industriale și financiare în România. 

A fost decorat în 2009 cu gradul de Cavaler al Legiunii de Onoare de către Președintele Franței Nicolas SARKOZY, în special pentru serviciile de consultanță acordate marilor companii franceze pentru implantarea lor în Romania, cât și pentru dezvolatrea relațiilor economice între cele două țări.

Fondatorul ASCAR provine dintr-o familie de artiști, precum scriitorul Duiliu Zamfirescu, stră-străbunicul din partea tatălui sau baronul Nicolae von Aritonovici, bunicul din partea mamei, un foarte mare desenator.