În România ultimelor zile a curs cerneală din plin. La început a fost criza aia din USL, una despre care cred că se spune doar o parte. A urmat apoi numărătoarea în sens invers a clipelor rămase până la ceea ce nu a fost: soluţia finală în Dosarul Transferurilor. Pe lângă acestea, românii au mai fost preocupaţi, puţin de fotbal, de nişte petreceri din lumea mondenă şi, fiecare în parte, de grijile vieţii de zi cu zi.
Am uitat însă că, deasupra acestor probleme, mai mult sau mai puţin importante, nu punem esenţialul. Iar aici, în judeţul Olt, cât o mai fi el până la regionalizare sau până când o să fie ce-o să fie, marea problemă, de departe astfel, este… o ploaie. Una care nu trebuie să mai întârzie, pentru că, deşi nu vrem să recunoaştem asta, subzistenţa, fără a vorbi de profit, a aproape jumătate din locuitorii acestui spaţiu depinde de… Dumnezeu. Sau de natură, pentru atei. Da, e de necrezut, dar e cumplit şi adevărat în acelaşi timp. Oltul e pe cale să intre într-o criză, una din puţinele de care nu pot fi acuzaţi politicienii, pe fondul lipsei de apă în sol.
O situaţie dramatică, pe care ai noştri probabil că or s-o vadă şi ei într-o zi. Pentru că până acum, seceta a fost ascunsă, iar în faţa acestei stări tratamentul aplicat prin doze constante de indiferenţă a funcţionat din plin. E ciudat, dar e adevărat. Judeţul cu una dintre cele mai mari suprafeţe de luciu de apă (dacă ne referim la lacurile de acumulare ale Oltului inferior), care deţine şi una dintre cele mai întinse suprafeţe agricole, e pe cale să intre în falimentul agrar. Nici nu mai contează dacă astăzi sistemul de irigaţii nu funcţionează, nici nu mai merită luate în seamă creditele bancare făcute cu ipotecă pe recoltă, şi toate cele care vin de aici. Merită măcar atât, amintit despre această adevărată problemă, una mai importantă decât autostrada de la Piteşti la Craiova, decât regionalizarea şi multe alte teme dintre cele care, dezgolite, la un moment dat, se vor vedea goale şi fără valoare. Ca în povestea cu hainele împăratului. Pentru cine o ştie, pentru cine s-a născut mai devreme de epoca internetului.
Aproape că nu e nimic de făcut. Iar dacă ar fi ceva, asta ar trebui realizat în timp. Astăzi, peste noapte, e imposibil. Însă, e nevoie măcar să ştim, noi cei care credem că le deţinem pe toate, cât de mult depindem de o ploaie. Una pentru porumb, pentru grâu, pentru pajişti şi, de ce nu, pentru siguranţa alimentară a unor oameni care aşteptau ajutor de la Dumnezeu, de la natură, aşa cum, în zadar, vor să fie sprijiniţi de cei pe care, de 23 de ani încoace, i-au votat în toate duminicile orbilor. Fie că ele au fost în iunie, în noiembrie sau în decembrie…
