Senatorul POT Olt, Robert Ghiţă, s-a umplut de ridicol joi, când a vrut să transmită un mesaj video, pe Facebook, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii - 1 Mai.
Parlamentarul a vorbit despre cei din privat care sărbătoresc Ziua Muncii, la locul de muncă, şi a vrut să le transmită urmăritorilor şi care este următorul proiect la care lucrează. Pus în faţa faptului de a citi numele proiectului, Ghiţă s-a poticnit şi în loc de „papioane” a citit „papiloane”.
Iată declaraţia completă:
„Bună dimineaţa, dragi prieteni! Astăzi, de Ziua Internaţională a Muncii, am ales şi eu să vin la muncă din respect pentru toţi românii care muncesc astăzi: Poliţie, Jandarmerie, Armată, pompieri, medici, cei din zona privată, bineînţeles, şi nu în ultimul rând din respect pentru toată platforma industrială a municipiului Slatina. Astăzi lucrez la o declaraţie politică care are titlul «România neguvernată, pradă hienelor cu papiloane». Apoi, după ce terminăm munca, să mergem şi noi să mâncăm doi-trei mici şi să ne bucurăm de această sărbătoare. Vă urez spor la lucru şi o zi cât mai frumoasă! Doamne ajută!”.
Robert Ghiță, senator al Partidului Oamenilor Tineri (POT) din Olt, a fost implicat într-un scandal legat de CV-ul său, postat pe site-ul Senatului. În acesta, Ghiță susține că a urmat o facultate de patru ani la Universitatea „Spiru Haret” din București, deși instituția trecuse la sistemul Bologna, iar studiile de licență aveau durata de doar trei ani.