24 mai nu este o dată întâmplătoare în istoria României moderne. În urmă cu 138 de ani, lua fiinţă cel mai prolific partid de dreapta. Cel care, prin activitatea liderilor săi, în primele decenii de existenţă, a marcat definitiv istoria modernă a poporului român. Marea Unire de la 1918, vârful dezvoltării economice din perioada interbelică, este momentul care nu poate fi tratat fără a pune în balanţa unei analize corecte liberalismul românesc.
Mai departe, cea mai frumoasă etapă din dezvoltarea românească de după 1989 coincide cu prezenţa în fruntea Guvernului României a unui liberal: Călin Popescu Tăriceanu. Puţini sunt cei care spun că n-au trăit bine în acele vremuri, atunci când se cumpărau case, când românii plecau în concedii de două săptămâni şi nu de trei zile, ca astăzi, când pământul avea un preţ, când maşinile noi începuseră să se vândă pe liste de aşteptare, ca pe vremea lui Ceauşescu…
La Bucureşti, evenimentul a fost punctat aşa şi aşa. Pe ici şi pe colo. Cu nişte excluderi din partid, ale unor liberali dizidenţi, care au săvârşit delictul grav de opinie. În epoca lui Antonescu. Nu în cea a mareşalului, ci a unei copii triste, a unuia care se visează bărbat de stat. La Olt, căci aici vreau să ajung, în spaţiul public, în ziua de 24 mai a anului 2013 nu a existat nici o urmă de acţiune care să fixeze, în ochii opiniei publice, data respectivă şi semnificaţia acesteia. Mi-ar spune cineva, un amic de palier, din lumea presei scrise, că am pretenţii prea mari de la Ioan Ciugulea. Că nu l-am înţeles, deşi-l cunosc de atâta timp.
Poate că lui nu îi poţi cere să fie un liberal adevărat, într-un partid în care este preşedinte. Cine ştie, poate că nu i-or fi răspuns la telefon şefii săi de alianţă, să-i dea voie să existe, ca liberal, pe 24 mai. Dar, de la Gigel, deputat de poveste şi doctor în doctrine liberale, dacă vă vine să credeţi sau nu, lucrare coordonată de şpăgarul Adrian Severin (nici nu putea fi altfel), de la ceilalţi, ca: Bircea, viceprimarul de la Slatina, Codan, preşedintele de acolo de unde lucrează Cristi, cel care se bate cu cărămida în piept, în casă, cu jaluzelele trase, aş fi vrut ceva: un semn că ei, şi alţii din echipa PNL-ului de la Olt, ştiu că 24 mai înseamnă ceva. În istoria unui popor care şi acum mai caută drumul şi calea pe care să meargă spre izbăvire.
Cu tristeţe, remarc şi doar atât: dacă 2013 ar fi fost un an electoral, ai noştri de la PNL Olt ar fi dat de veste că ştiu ce înseamnă această zi. Dar, cum unii dintre ei gândesc şi acţionează în interes public, doar din patru în patru ani, cred că şi pretenţiile semnatarului sunt puţin exagerate. Îmi închipui doar ce ar fi făcut alţii, din alte partide, cu această zi de 24 mai, dacă ei ar fi avut istorie. Cea pe care o au unii şi nu ştiu cum să o folosească…
