Miercuri, zi liberă pentru elevi şi profesori. Prima vacanță din acest an școlar, peste două săptămâni

Miercuri, 5 octombrie, elevii și profesorii nu merg la școală. Au zi liberă, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei. Prima vacanță din acest an școlar va fi peste două săptămâni.


Ziua mondială a educaţiei este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă, arată observatornews.ro

În ţara noastră, Ziua mondială a educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”).  

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”.

Prima vacanță din acest an școlar, peste două săptămâni

Ziua liberă vine cu două săptămâni înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs. Organizat pe module în loc de semestre, anul școlar 2022-2023 prevede primul modul de cursuri până în 21 octombrie. De sâmbătă, 22 octombrie, elevii intră în vacanță de o săptămână, până în 30 octombrie inclusiv iar următoarea vacanță va fi de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023.

Anul şcolar 2022-2023 este structurat astfel:

cursuri - de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanţă - de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

cursuri - de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanţă - de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

cursuri - de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz; vacanţă - o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 - 26 februarie 2023;

cursuri - de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, pănă joi, 6 aprilie 2023; vacanţă - de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023;

cursuri - de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanţă - de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

În ziua de 5 octombrie - Ziua Internaţională a Educaţiei - şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.