Când s-a introdus venitul minim garantat, nu se mai găseau zilieri. De ce să muncesc la tine în curte, dacă pot trăi din ajutorul de la primărie!? Întrebarea asta şi-o puneau leneşii din satele româneşti, care preferau să stea cât e ziua de lungă la bar. Şi zilele treceau, ajutorul de la stat venea, pentru că dacă-i oferi leneşului suficient cât să trăiască de pe o zi pe alta, nu va mai face nimic să-şi schimbe viaţa. Se mulţumeşte cu ce are.
Beneficiarii venitului minim garantat se obişnuiseră ca statul să le subvenţioneze lenea, chiar dacă mulţi dintre ei erau numai buni de muncă. De mai bine de un an, numărul acestora s-a înjumătăţit. S-a cam încheiat povestea cu pomenile sociale, iar ajutorul ajunge cu adevărat la cei care au nevoie de suport financiar din partea statului.
Există chiar localităţi din judeţul Olt în care nu există sau sunt doar câţiva beneficiari ai venitului minim garantat. Este normal să existe principiul solidarităţii sociale, însă aceste ajutoare trebuie să ajungă la cei necăjiţi, la cei care au cu adevărat nevoie, la cei care nu pot să muncească, la cei care au într-adevăr nevoie de suport social, şi nu la puturoşi, aşa cum se întâmpla în multe dintre situaţii. Scăderea drastică a numărului beneficiarilor Legii 416 arată clar că s-a cam terminat cu pomenile sociale...
Caută
