Olaru, OJFIR Olt: „Un expert nu inventează motive pentru respingerea unui proiect. Există numeroase probleme privind criteriile de eligibilitate”

Fermierii olteni s-au plâns în repetate rânduri despre modul în care le sunt evaluate proiectele pentru accesarea fondurilor europene. Unii au susţinut că sunt preferaţi evaluatorii din alte judeţe în detrimentul celor olteni. Reprezentanţii OJFIR Olt admit că există probleme privind interpretarea criteriilor de eligibilitate, dar că fermierii din judeţ au avut posibilitatea să conteste atunci când proiectele le-au fost respinse.

Peste 26 de milioane de euro, fonduri europene, au fost atrase de către fermierii olteni, în 2017. Deşi suma este generoasă, agricultorii din judeţ s-au plâns în repetate rânduri despre atitudinea experţilor din cadrul OJFIR Olt ce au evaluat proiectele, despre rigiditatea lor şi modul cum au interpretat condiţiile din ghidurile submăsurilor accesate.

Directorul OJFIR Olt, Ştefan Olaru, spune că nu au existat petiţii împotriva experţilor olteni, însă admite că sunt probleme privind criteriile de eligibilitate. Mai mult de atât, acesta este convins că un expert nu inventează niciodată motive pentru respingerea unui proiect.

„În scris nu am avut înregistrate petiţii împotriva experţilor. Dacă solicitanţii de proiecte, în urma evaluării, au fost nemulţumiţi de evaluare, au avut posibilitatea să depună contestaţii. În acest mod pot afla dacă au fost sau nu nedreptăţiţi. Conform regulamentului AFIR, ei au la dispoziţie cinci zile în care pot depune contestaţie. Există o stare de nemulţumire atunci când proiectul îţi este respins. Un expert nu inventează motive pentru respingerea unui proiect. Există numeroase probleme privind criteriile de eligibilitate. În timp, vor fi tot mai puţine situaţiile în care solicitanţii nu se vor încadra în condiţiile stabilite. Noi ne dorim să avem proiecte aprobate, pentru că numai aşa putem realiza gradul de absorbţie”, a spus Olaru.