O vor „sfântă” pe tânara cântăreaţă Denisa Manelista

Moartea tinerei Denisa Răducu, cunoscută drept Denisa Manelista, a bătut recordurile audienţelor înregistrate de televiziuni. Nicio publicaţie nu a ratat subiectul, paginile ziarelor cu trupul neînsufleţit al tinerei crescându-le tirajul.

Este trist că un copil, tânăra având doar 27 de ani, a fost răpus de o boală necruţătoare. Pentru un părinte nu există durere mai mare de a-ţi îngropa copilul, cazul tinerei reprezentând o adevărată tragedie pentru familie. Cancerul nu ţine cont dacă asculţi manele sau muzică simfonică, dacă esti artist plastic sau lăutar, loveşte perfid, indiferent de statut. Mediatizarea a fost excesivă, televiziunile intrând cu bocanii în intimitatea familiei îndurerate, în goana după senzaţional, pentru că publicul asta cere. Funcţia emotivă a presei are rădăcini adânci în rândul tabloidelor, poporul român fiind mare consumator de astfel de subiecte.

S-a ajuns la o situaţie incredibilă. Se cere canonizarea fostei cântăreţe. Pe un celebru site de petiţii, fanii Denisei cer ca tânăra să fie trecută în rândul celor sfinţi, în calendarul ortodox român. Numărul semnăturilor creşte de la o oră la alta, deşi, nu se ştie ce minuni a făcut tânăra răpusă de o tumoră la ficat.

Denisa Răducu era înainte de toate un om, fiica cuiva, sora cuiva, prietena multora, iar asta n-ar trebui să aducă ură pentru că interpreta un anumit gen de muzică. Însă, să ceri canonizarea ei, înseamnă îndobitocire. Este trist că o fată tânără a avut o soartă atât de cruntă, însă petiţia care sună astfel: „Propunem ca îngerul care a murit duminică dimineaţa sa fie sanctificată! Un om de o bunătate fără margini! Denisa Răducu merită să îsi găsească loc în calendarul ortodox pentru cât de mult a dăruit oamenilor şi pentru cât de mult a suferit în ultimele luni de viaţa”, ne face să fim cu adevărat de râs. O vor „sfântă” pe tânăra cântăreaţă Denisa Manelista...