Marele proiect CAO pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi canal din judeţ, cu fonduri europene, în linie dreaptă

Contractul de finanţare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014-2020 (POIM 2014-2020)”, în valoare de 150 de milioane de euro, ar putea fi semnat, până la finalul anului, potrivit directorului general al CAO, Cătălin Uşurelu.

Uşurelu a arătat că, în această perioadă, toate cele 25 de consilii locale ale localităților care fac parte din Compania de Apă Olt trebuie să aprobe studiile de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și disponibilitatea terenurilor pe care se vor realiza investițiile cuprinse în proiectul Companiei de Apă Olt „Dezvoltarea Infrastructurii de apă și apă uzată din Județul Olt în perioada 2014-2020” cu finanțare nerambursabilă, prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Este vorba de municipiile Slatina și Caracal, toate cele șase orașe și 17 comune.

„Este o fază premergătoare aprobării cererii de finanțare pentru acest proiect și am speranța ca, până la finalul acestui an, să semnăm contractul și să demarăm licitațiile pentru atribuirea lucrărilor. 25 de localități din județul Olt vor beneficia de investiții importante în sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurarea apei uzate. Vorbim despre sisteme moderne de tratare și distribuție a apei, de construirea de noi stații de epurare și introducerea de rețele noi de apă și canalizare”, a explicat directorul general al Companiei de Apă Olt.

Compania de Apă Olt (CAO) a depus, din decembrie 2016, la Ministerul Fondurilor Europene, studiul de fezabilitate pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Olt, în perioada 2014 - 2020”, fiind în primii patru operatori din ţară care au depus proiecte.

În cadrul acestui proiect cu finanţare europeană, Compania de Apă Olt va accesa fonduri europene şi pentru investiţii în reţelele de apă, canalizare, staţii de tratare a apei şi staţii de pompare a apei uzate pentru 17 comune din judeţul Olt care fac parte sau sunt în diferite stadii de aderare la ADI Oltul. Până când vor semna contractul de finanţare, acestea vor face parte din Compania de Apă Olt, potrivit reprezentanţilor investiţiei.

150 de milioane de euro vor merge în Slatina şi alte 24 de localităţi. De acest proiect vor beneficia, pe lângă Slatina, localităţile: Caracal, Corabia, Balş, Potcoava, Scorniceşti, Drăgăneşti, Dăneasa, Băbiciu, Gostavăţu, Scărişoara, Fărcaşele, Dobrosloveni, Izbiceni, Giuvărăşti, Bălteni, Perieţi, Schitu, Rusăneşti, Piatra-Olt, Găneasa, Tia Mare, Şerbăneşti, Crâmpoia şi Vişina.