Încălţămintea potrivită pentru artrită

Artrita afectează mai ales persoanele de vârsta a treia, dar nu numai. Durerile, umflăturile sau nesiguranţa pe propriile picioare sunt experienţe prin care suferinzii de artrită au trecut sau trec deja.
Dacă în privinţa primelor două aspecte medicul este singurul care poate recomanda ceva, în ceea ce priveşte nesiguranţa, aceasta se poate remedia chiar de pacienţi. Pentru că, de multe ori, suferinzii nu îşi aleg încălţămintea corespunzătoare.
 
Şlapii pot cauza căzături - Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă americani arată că încălţările cu talpă joasă, dar extrem de flexibilă sunt singurele capabile să reducă nivelul de stres de la nivelul încheieturilor. Atenţie, însă! Nu orice încălţăminte cu talpă plată este bună! Şlapii sau sandalele sunt chiar nerecomandate. Astfel, cercetarea a evaluat nivelul de stres din zona genunchilor afectaţi de artrită în cazul purtării unor saboţi, pantofi sport care asigură stabilitate piciorului, pantofi cu talpa joasă pentru mers, şlapi şi în cazul mersului desculţ.
 
„Nivelul cel mai scăzut de stres a fost înregistrat în cazul pantofilor cu talpa joasă şi al şlapilor”, a declarat autorul studiului, dr. Najia Shakoor, de la Centrul Medical Universitar Rush din Chicago.
 
Medicul citat mai afirmă că, deşi şlapii nu stresează deloc genunchiul sau încheieturile, nu sunt recomandaţi, deoarece pot cauza căzături.
 
„Pantofii cu talpa joasă oferă mai multă siguranţă decât şlapii, şi asta pentru că dau stabilitate şi reduc riscul de căzături”, spune dr. Shakoor.
 
Sunt recomandaţi cei sport cu talpa joasă şi flexibilă - Specialiştii acestei unităţi şi-au propus să creeze pantofi speciali pentru persoanele afectate de artrită la genunchi. Medicul mai recomandă suferinzilor de artrită să evite pantofii sport cu talpa rigidă.
 
„Mă aşteptam ca studiul să arate că toţi pantofii sport sunt buni. Însă, ca medic, voi continua să le recomand pacienţilor cu artrită la genunchi să poarte pantofi sport cu talpa joasă şi flexibilă. Aceasta trebuie să se îndoaie uşor, fără să streseze în plus piciorul”, declară şi Jeffrey A. Ross, de la Colegiul american de Medicină Sportivă. 
 
Un alt tip de încălţăminte preferat de pacienţii care suferă de artrită sunt sandalele. Şi în acest caz, medicii sunt de părere că trebuie să le evitaţi, deoarece pot duce la căzături.
Sursa: www.taifasuri.ro