FOTO. Staţiile Loctrans din Slatina, deszăpezite de angajaţii societăţii

Angajaţii Loctrans SA au deszăpezit, duminică seara, staţiile societăţii de transport în comun, de pe raza municipiului Slatina.

Potrivit reprezentanţilor Loctrans, scopul acţiunii este ca, luni dimineaţa, călătorii să nu întâmpine probleme, atunci când aşteaptă autobuzul, sau când coboară din mijlocul de transport.

Judeţul Olt se află sub avertizare meteorologică Cod Portocaliu, valabilă pentru intervalul 26 februarie, ora 3.00 - 1 martie, ora 10.00, fenomenele vizate fiind val de frig ce se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, precum și ninsori abundente, temporar viscolite și strat consistent de zăpadă.