Comunitate

2019-07-17, 13:57:33

FOTO. Înainte de ucidere, porcii din Cilieni, evaluaţi pentru a se şti cuantumul despăgubirilor. Cum procedează echipele atunci când extermină animalele

Două echipe din cadrul DSVSA Olt pătrund în curţile oamenilor din Cilieni. Aceştia respectă cu stricteţe întreaga procedură, pentru ca oltenii afectaţi de pesta porcină africană să fie despăgubiţi.

Specialiştii DSVSA Olt spun că, înainte să fie omorâţi, porcii sunt evaluaţi pentru a se ştie exact cuantumul despăgubirilor.

„Avem două echipe în comuna Cilieni care au început uciderea porcilor. Animalele sunt prinse, apoi se face evaluarea lor. Se fac tabele cu toţi porcii ucişi, pentru a se ştie exact ce greutate a avut fiecare. Unii prind animalele, alţii evaluează porcul, apoi este ucis, scos din gospodărie şi dus la remorcă. Totul se face conform procedurilor legale, pentru ca oamenii să primească despăgubiri. De mâine vom mări numărul echipelor care vor ajunge la Cilieni, sperăm ca săptămâna aceasta să fie ucişi toţi porcii din comună”,
a spus purtătorul de cuvânt al DSVSA Olt, Venera Popa.
 
Specialiştii olteni prelevează în continuare probe şi nu exclud ca numărul focarelor să crească.

Comentarii

Redacţia

2019-07-17 13:57:33

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...