Florin Popa şi Mirela Stăncioiu au promovat concursurile de director medical şi director îngrijiri medicale, în cadrul Spitalului Slatina

Medicul Florin Popa este directorul medical al celei mai mari unităţi medicale cu paturi din judeţul Olt. Acesta va avea un mandat de trei ani, după promovarea concursului organizat de SJU Slatina. Mirela Stăncoiu a luat şi ea concursul pentru postul de director îngrijiri medicale, fiind deja la al treilea mandat de trei ani în această funcţie. 


S-au încheiat concursurile organizate de SJU Slatina pentru posturile de directorn medical şi director îngrijiri medicale. 

Chirurgul plastician Florin Popa a promovat, ieri, concursul pentru postul de director medical cu 9,50 puncte, după ce la proba scrisă a obţinut 9,50, la susţinerea proiectului de specialitate - 9,60, iar la interviu 9,40. Medicul ocupa deja acesată funcţie din februarie 2022, fiind numit după ce chirurgul Radu Ene a demisionat. 

Mirela Stăncioiu este la al treilea mandat pe postul de director îngrijiri medicale, după ce a promovat concursul organizat pe 9 martie, cu 9,53 puncte. La proba scrisă a fost notată cu 9,08, la proiectul de specialitate cu 9,85, iar la interviu cu 9,65. 

Cei doi, alături de managerul Angela Nicolae şi directorul economic Diana Voiculeţ formează echipa de conducere a SJU Slatina.