Elena Iotu, fostă liberală, s-a înscris în USR Slatina

Fostă preşedintă a organizaţiei de femei a PNL Slatina, Elena Iotu, s-a înscris în USR, potrivit unei postări a Uniunii.


Sursa citată precizează că, miercui seară, Biroul Județean al USR a luat act de dorința fostului lider al femeilor liberale din Slatina și a votat acceptarea ei ca membru al organizației municipale.

Elena Iotu a declarat că proiectul USR Slatina a convins-o să revină în politică.

 „Doar unele aspecte personale m-au împiedicat să mă înscriu până acum în USR. Mă regăsesc perfect în ideile politice ale partidului, sunt om de echipă, cu o vastă experiență organizatorică, iar acțiunile voastre din ultimul an și proiectul pe care îl are USR pentru Slatina m-au convins să mă reîntorc în politică, aici, alături de voi”, a declarat ea.

Elena Iotu este antreprenor, slătineancă implicată civic și mamă.

Ea s-a alaturat echipei USR într-un moment în care organizația municipală își conturează echipa pentru Primăria Slatinei.