Cursuri de calificare, printr-un proiect cu fonduri europene, la Caracal. Sute de locuri disponibile

280 de locuri la cursuri de calificare sunt disponibile pentru caracaleni prin proiectul „Parteneriat activ în combaterea excluziunii și sărăciei în comunitatea marginalizată din Municipiul Caracal”, implementat de Primăria Caracal în calitate de partener.

Potrivit unui anunţ al municipalităţii, cursurile sunt pentru meseriile: lăcătuș mecanic reparații universale, lucrător în structuri pentru construcții, lucrător comercial, îngrijitor bătrâni la domiciliu, peisagist-floicultor, brutar.

Cei interesați trebuie să fi absolvit minim 10 clase și să aibă venituri de maxim 1524 lei/membru de familie.

Cei care nu au absolvit minim 10 clase se pot înscrie la curs pentru lucrător salubrizare căi publice.

La finalizarea cursului participanții vor primi o diplomă recunoscută în țară și în statele UE și vor fi sprijiniți să obțină un loc de muncă.

Totodată aceștia vor beneficia de un set de analize medicale gratuite și o subvenție de participare la curs (minim 900 lei, maxim 3600 lei) în funcție de cursul ales.

Detalii: telefon: 0753/465.875 (luni – joi între orele 8.00-16.30 și vineri între orele 8.00-14.00) sau la sediul Primăriei Caracal – Serviciul Program, Strategii de Dezvoltare.