CSM Slatina își reia activitatea luni, 16 iunie, de la ora 10:00, odată cu reunirea lotului pe stadionul „1 Mai”, sub comanda antrenorului principal Claudiu Niculescu. Lotul grupării slătinene va efectua, în perioada 5-15 iulie, un stagiu centralizat, în Bulgaria, la Bansko.
CSM Slatina se reuneşte luni, 16 iunie, în vederea abordării pregătirii pentru noul sezon al Ligii a II-a. În primele două zile de la reunire, lotul grupării slătinene va susţine şi vizita medicală.
Punctul central al verii va fi cantonamentul programat în Bulgaria, la Bansko, între 5 și 15 iulie. Timp de zece zile, CSM Slatina va desfășura un stagiu centralizat, bazat pe antrenamente fizice, dar şi tehnico-tactice.
Până la plecarea în Bulgaria, dar şi în cantonament, şi la revenirea în ţară, CSM Slatina va susţine şi o serie de jocuri de pregătire.
Programul complet al meciurilor amicale dinaintea plecării în cantonament, din și numele adversarilor urmează să fie anunțate în perioada următoare.