Ce a uitat să spună sâmbătă Oprescu…

A plouat şi a fost frig. O zi de stat în casă, până la urmă. Iar când pe fondul unui sfârşit de martie care seamănă mai degrabă cu un mijloc precoce de noiembrie, în spaţiul public e anunţată Conferinţa Municipală a celor de la PSD Slatina, ziaristul de provincie nu renunţă şi răspunde tentaţiei. Sala Albastră de la Consiliul Judeţean Olt, un local bun pentru şedinţe de acest gen, a fost plină de pesedişti. Sau de oameni care se reorientează politic, din mers. Pentru că, e vechi păcatul cu cei care sunt la putere. Spre ei vin şi cei chemaţi şi cei nechemaţi…


Lume multă deci, o atmosferă destinsă, care nu amintea cu nimic de trecutele alegeri din cadrul aceluiaşi PSD Slatina, atunci când încrâncenarea a dus disputa politică într-o zonă unde graniţa între argument şi violenţă a fost la un pas să fie încălcată. De două tabere, de două curente, de două rânduri de principii. Toate cele trei serii de câte două reprezentând social-democraţia slătineană din acele vremuri.
Discursul preşedintelui, realesului Marius Oprescu, a avut poate prea multă matematică în el. O algebră a ultimelor competiţii şi o geometrie a stângii în conceptul slătinenilor despre politică şi politicieni. A fost o opţiune a autorului, un mod de exprimare care se încadrează perfect în sintagma populară ce spune: „atâtea bordeie, atâtea obiceiuri”.


Nu ştiu de ce a uitat Marius Oprescu să amintească despre debutul său politic în PSD Slatina. Atunci când, mirosit bine de Toma că are potenţial, dar că are şi o putere de asumare mult mai mare decât a mediei generale a colegilor de partid, pentru a-l pedepsi, şi nu e deloc o figură de stil, preşedintele de atunci l-a trimis să fie şef peste Organizaţia Slatina. Una care, datorită unor experimente halucinante, ajunsese proasta satului. Sau, mă rog, a judeţului…


Puţini îşi mai amintesc: atunci când Oprescu a ajuns preşedinte la PSD Slatina, încrederea în această structură era undeva sub zece la sută. Iar funcţionarea ei se făcea în regim de avarie, cu inerţia, drept singura forţă motrică. De acolo, de la şapte-opt procente până la nivelul unde este astăzi organizaţia municipală, trebuie început orice mesaj în care să se regăsească elemente de discurs şi descrierea corectă a unui traseu politic.


Altfel, în absenţa acestor date, o parte din delegaţii de sâmbătă de la alegerile municipale probabil că au înţeles că rezultatul a venit aşa, de la sine. Ca o consecinţă a unei poziţionări corecte în timpul şi locul potrivit. Nu de alta, dar omiţând aceste perioade de relocare a stângii în opinia electoratului oltean, Marius Oprescu, din modestie sau pur şi simplu doar din exces de sinteză, a lăsat de-o parte atâta muncă şi credinţa într-o idee, deopotrivă…