În urmă cu vreo câteva zile, probabil după dezbateri adânci, după socoteli şi calcule făcute cu perceptorul şi contabilul primăriei, edilul liberal de la Cungrea a decis să suspende, deşi termenul cel mai potrivit ar fi să desfiinţeze, Ansamblul Artistic Cungrişoara. Probabil că pe lista sa de priorităţi, aflată în agenda de edil, se află lucruri mult mai importante pentru comunitatea din această localitate aşezată printre drumuri proaste, poate prea proaste pentru vremurile de astăzi, pe dealurile din nordul Slatinei.
Din punct de vedere economic, decizia este sustenabilă. E criză, iar de undeva tot trebuie să tai. Să umbli la angajaţi e greu. Au oamenii rate făcute de pe timpul când mai primeau şi sporuri ameţitoare la salariile de bază. Astăzi, abia dacă mai fac faţă cu ele. Cu salariile şi cu ratele. Să atentezi la bugetul cuvenit mărunţişurilor care se fac aproape în orice primărie de ţară, acolo unde mai trebuie să rămână de un covrig, de-o prăjitură sau alte lucruri, iar nu merge... În concluzie, cea mai la îndemână decizie pe care putea să o ia primarul Dorel din Cungrea era şi este şi în prezent suspendarea finanţării unui ansamblu folcloric. Ce contează că acesta mai păstra ceva din tradiţia populară şi prin el generaţiile de astăzi aveau şansa să ştie ce a fost înainte ca ei să fie.
E drept, omul are şi alte scuze. Pe timpul predecesorului, al lui Murguleţ, spun unii că la Cungrea s-ar fi făcut jaf şi prăpăd. Dar până acum, nimeni nu ar fi dovedit nimic în acest sens. Însă, această acţiune, chiar dacă nu produce costuri electorale semnificative în dreptul edilului de astăzi, provoacă, în mod real, costuri inimaginabile, nepatrimoniale. Pentru că, s-ar putea ca într-o bună zi, cineva să vrea să reînfiinţeze, la Cungrea, o structură culturală cum a fost ansamblul din povestea noastră. Însă, atunci când va veni vremea, există şanse ca în satele aparţinătoare de această localitate să nu mai găseşti pe nimeni care să ştie tradiţia şi portul. Obiceiurile şi celelalte forme de exprimare ale oamenilor, fără de care cei de astăzi n-ar fi ceea ce sunt. Iar atunci va fi prea târziu, pentru că, oricât de bune intenţii ar fi să aibă cei ce ar vrea să reînnoade o tradiţie, nimic nu va mai fi posibil.
Într-un fel, povestea se rezumă doar la atât. Una pe care o am în minte de la cel mai bun profesor de istorie din gimnaziul oltean din urmă cu foarte mulţi ani – Ştefan Urâtu: „Putem fi noi ceea ce suntem dacă nu ştim ce au fost cei care, înainte de noi, au fost aici?”.
Restul, povestea contabilă din balanţă şi bilanţ, din agenda primarului Dorel de la Cungrea, nu mai contează. E doar, cum au zis alţii: cancan…
