Ziua comunei Perieţi: Distracție pentru toată familia în 4 iunie

Ziua Comunei Perieţi se desfăşoară duminică, 4 iunie, când administraţia locală a pregătit mai multe surprize pentru localnici.


Primarul Răzvan Rada invită comunitatea la o mare petrecere în comuna Perieţi, în prima zi de Rusalii, pe data de 4 iunie 2023. 

Evenimentele organizate de Ziua Comunei vor include dansuri, grătare și distracție pentru toată familia. 

Spectacolul va fi asigurat de copiii din Ansambul „Mugurasii Iminogului” și Grupul Vocal „Oltencutele”, precum și soliştii, instrumentiştii şi dansatorii Ansamblului Folcloric „Doina Oltului”. 

În timpul serii, vor urca pe scenă Ioana State, Valentin Sanfira și Emilia Dorobanțu. O surpriză specială a zilei va fi prezența lui Dorian Popa. 

Primarul îndeamnă comunitatea să se bucure de distracția de vară în comuna Perieţi în această zi specială a comunității.

„Vă invit, cu mic, cu mare, pe 4 IUNIE 2023, în prima zi de Rusalii să încingem hora și grătarele și să facem o petrecere mare, să ne meargă vestea peste hotare...hotarele comunei și nu numai. Începem cu ai noștri dragi copii, "Mugurasii Iminogului" și Grupul Vocal "Oltencutele", continuam cu artiștii și orchestra Ansamblului Folcloric "Doina Oltului"!

Când se lasă seara, și petrecerea e în toi, pe scenă vor urca Ioana State, Valentin Sanfira și Emilia Dorobanțu. Surpriza unei zile pline de distracție este....DORIAN POPA. Așa că dragii mei, pe 4 IUNIE lăsați orice gând de minivacanta sau city-break, distracția de vară începe ACASĂ, LA PERIEȚI, LA ZIUA COMUNEI”, transmite edilul, pe Facebook.